Nu are importanta cum am ajuns la Comedia Tempio (1990) al lui Josef Nadj, invitat la Londra, la Festivalul International de Mima, acum cativa ani. Cert este ca acest spectacol al coregrafului francez de origine maghiaro-sarba a avut asupra mea un efect incredibil.

Din p~cate, nefixand experienta in scris, detaliile efective si cele afective s-au amestecat. Nu au mai ramas decat franturi de imagini (dansul si acrobatiile bizare ale unor personaje clovnesti, imbracate in costume negre, printre mobile rasturnate) si faptul ca, de atunci, productia ocupa un loc de frunte printre cele mai bune montari pe care le-am vazut vreodata. In plus, o senzatie de libertate, de zbor, de lipsa de margini. Imi mai amintesc tacerea si, dupa aplauze, discutiile animate ale spectatorilor, care nu se mai dadeau plecati din sala. Cand, acum cateva luni, am avut ocazia sa vad Paso Doble, spectacol "comisionat" de festivalul de la Avignon in 2006, cu alte cuvinte sa vad inca "un Josef Nadj", dupa atatia ani de asteptare infrigurata, nimic nu mi-ar mai fi putut sta in cale.

Nadj este un personaj interesant. Nascut in Vojvodina, emigrat la Paris dupa ce apucase sa studieze arta plastica, muzica si teatrul la Budapesta si sa practice luptele si artele martiale, petrece doi ani in scoala de mima a lui Marcel Marceau si ceva timp in alte scoli prestigioase de dans/mima, se lanseaza in coregrafie si devine, in 1995, directorul Centrul de Coregrafie din Orleans. Spectacolele lui se impart in doua categorii: cele pentru un grup semnificativ de dansatori, inspirate in general din opera si viata cate unui artist, si cele dansate/interpretate de cel mult doi indivizi si care au un caracter oarecum autobiografic. El cocheteaza si cu fotografia (vezi expozitia din 2003), miniaturile (vezi schitele in cerneala indiana expuse la Douai in 2000) si sculptura (Instalatii, 1996).

In 20