* Supravieţuitorul (România, 2008), de Sergiu Nicolaescu.
Sergiu Nicolaescu nu e un actor şi nu e un regizor. Sergiu Nicolaescu e un copil. Atunci cînd pune în scenă un schimb de focuri, el n-o face ca un regizor de film. O face ca un copil care se joacă de-a filmele pe care le-a văzut; vrea să facă şi el toate "schemele" pe care le-a văzut la eroii ăia, vrea să se bată şi el cu 15 inamici deodată. Infantilismul lui are o pojghiţă de profesionalism (asta şi pentru că beneficiază de un buget ceva mai mare decît al tradiţionalei partide de pac-pac dintre băieţii de la Scara A şi băieţii de la Scara B), dar numai o pojghiţă. Aşa stăteau lucrurile pe vremea cînd făcea Cu mîinile curate (1972) şi, ca regizor-actor, nu se putea abţine să nu-i ia faţa protagonistului nominal al filmului (mult mai sobrul Ilarion Ciobanu), mergînd fără el la înfruntarea finală şi murind cu zîmbetul pe buze după ce împuşcase 15 bandiţi din tot atîtea poziţii. Aşa stau lucrurile şi în Supravieţuitorul, cel de-al patrulea film din seria despre comisarul Tudor Moldovan (Cu mîinile curate nu se pune, pentru că pe comisarul de acolo îl chema Tudor Miclovan).
Acţiunea principală se petrece în 1978 şi Moldovan (Nicolaescu) e acum un senior al războiului - sau, mai exact, ideea unui copil de 8 ani despre un senior al războiului. După război a fost închis de comunişti (o căcănărie indiscutabilă din partea lor, dat fiind faptul că, pe parcursul a trei filme, comisarul le dăduse atîtea dovezi emoţionante de iubire) şi pus să joace ruletă rusească. Eliberat în 1964, Moldovan se află acum într-un oraş european nenumit, unde a venit să-şi încheie nişte vechi socoteli. Oraşul ăsta nenumit (care, din cele două-trei vederi panoramice cu care-l onorează Nicolaescu, pare să fie Praga) are o particularitate sinistră: pare să fi fost cucerit de români - majoritatea, cunoştinţe vechi de-ale lui Mol
