Petrec online cam nouă ore pe zi. Dar exist online continuu. Mai bine spus, o reprezentare a mea, conturată atent de urmele pe care le las de mai bine de zece ani, există şi creşte online continuu. Cele mai multe dintre rămăşiţele mele, cele mai relevante în motoarele de căutare, nu-s lăsate chiar la întîmplare. Reprezentarea mea online e mai bună decît mine în multe privinţe, doar că nu are corp. Asta se poate însă rezolva. Nu pot să mă răfuiesc cu ce aleg alţii să depună în reţea despre mine, aşa că mă grăbesc să uploadez eu. Nu pot lupta cu Google, aşa că răspund prin transparenţă. Dar fac o selecţie şi sînt înclinat să dau la o parte pozele nereuşite. Sînt atins, poate, de "efectul hiperpersonal" (Joe Walther). Mă construiesc online cu fiecare bit urcat pe servere, despre care nu ştiu ale cui sînt şi cum vor fi folosite. Nu citesc niciodată Politicile de Intimitate înainte să consimt. Doar cu mult după, cînd deja m-am hotărît să rămîn. Uneori cred în construcţia asta a mea în reţea, fiindcă e reconfortantă. Alteori sînt convins că următorul război mondial va începe online. Internetul secretă masiv şi în creştere accelerată cea mai complexă arhivă a speciei umane din istoria sa de pînă acum, care va permite cartografierea exactă, în cele mai fine detalii, a universului cunoscut la început de secol XXI. Vom şti atît de multe despre fiecare individ prins vreodată în World Wide Web încît poate că nici nu vom mai fi atît de curioşi. Istoria în asemenea detalii va semăna cu hărţile Google, care au ajuns să-ţi arate oamenii pe stradă în trei dimensiuni. Într-o zi, mi s-a părut că văd o aluniţă pe coapsa stîngă a unei fete care se plimba pe bicicletă, la intersecţia dintre Bowery şi Lafayette, în New York. M-am gîndit că poate ar fi mai bine să ies naibii afară. Reţeaua seduce şi, cu fiecare nod sedus, reţeaua devine mai puternică. Îmi oferă informaţie, prieteni, se