Am citit cu spăşită uimire perdaful "Diabolizarea lui Sebastian", pe care, cu incontestabilă competenţă şi impecabilă logică, mi l-a tras domnul Radu Cosaşu în două numere din Dilema veche (nr. 218-219). E un pamfleţel simţit şi plin de ofuri, care merge drept la ţintă, străbătînd rapid şi fără probleme, ca trenul pe şine, peisajul denivelat al probelor concrete pe care le-am adus eu în fragmentul de studiu publicat în România literară. La un studiu ştiinţific, bazat pe probe precise - dar pe care dl R.C. îl socoteşte eseu, şi încă unul "pe un ton hotărît demascator" - dl R.C. opune, demn, un pamfleţel incoerent şi fără nici o probă, care se află 99% în ignoratio elenchi (sau, pe româneşte, în afară de chestiune). Elanul dlui R.C. se nutreşte din indignare şi, în absenţa totală a contraargumentelor, se afirmă prin atacul la persoană şi prin numeroasele procese de rea-credinţă pe care mi le face. La acestea din urmă, n-are nici un rost să răspund, că tot n-o să mă creadă.
Dar.
Dar, fapt remarcabil, pamfleţelul dlui R.C. se află, în proporţie de 1%, la obiect. Iar despre asta merită să vorbesc. Şi anume, dl R.C. recunoaşte că domnia sa a ştiut de multă vreme despre trecutul de extremist de dreapta al lui Mihail Sebastian:
"Ştiam de mult - fără să am acces la documente - că Ťnu-i deloc în ordine cu Sebastian»; antifascişti mai bătrîni decît mine, bine blocaţi în stalinism, îmi spuseseră cu dispreţul cuvenit că ŤHechter al tău a fost năist în toată puterea Cuvîntului»".
Deci, dl R.C. a ştiut. Şi, fireşte, nu s-a dus la "documente", să afle concret despre ce anume este vorba. A preferat să creadă că "documentele" îi sînt inaccesibile. Bineînţeles, colecţia Cuvîntului îi stătea la dispoziţie şi înainte de 1990, şi după. Dar a ales să ştie numai în mod vag, ca să poată să tacă în mod profund. Sau, mai mult, ca să poată "ficţiona" o întîlnire,