"Aaa, să vă ajutăm", dondăne tipul în raiaţi jerpeliţi şi vestă, ars de soare şi bărbierit cu drujba, pe cînd aşez valizoiul pe poliţa pentru bagaje, în vagonul spălăţel de Intercity din trenul de Suceava. Are şi el o geantă, bleumarin, de umăr, plină cu nişte chestii dreptunghiulare. "Doriţi reviste?" Păi, nu. "Cum nu?! Star, Story, VIVA, Unica, Bolero, integrame, Libertatea, Click!" Uite-aşa, nu! În gară, la o sută de metri de noi, cum ieşi de la casele de bilete, e un magazin curat unde poţi găsi Newsweek şi Dilema veche, ba chiar şi cîte-un bestseller lizibil, nu numai brambureli cu masoni şi fă-te-milionar-peste-noapte. De fiecare dată cînd sînt în trecere e închis, cred că a pierdut deja vreo 200 de lei de la mine, îmi plac revistele frumoase, străine, şi, din cînd în cînd, cîte-o publicaţie prăfuită a scriitorilor din Constanţa sau Timişoara, cu care mai încerc să iau pulsul lucrurilor din puţin productiva lume a literelor româneşti. Restul e nu tăcere, ci Internet.

Omul cu raiaţi mai face o tentativă de vînzare şi după aceea o ia la pas prin vagonul lung şi verde, fără compartimente, de Intercity. Peste 10 minute, trenul pleacă din gară şi pe măsuţele călătorilor - oameni civilizaţi - se află Star, Story, Libertatea, integrame. Unde-s ziarele "de referinţă"? Cine se "referă" sau raportează la ele? Călătorii din jurul meu nu se referă/raportează la nimic, stau cuminţi, cu nasul în incredibila poveste a purtătorului de cuvînt al PSD luat prizonier în Haiti, de rebeli, în luna de miere (apropo, tipul ăsta chiar există - l-am cunoscut, îl cheamă Marius Lazăr, sper că rebelii haitieni erau de dreapta, ca să nu îi provoace lui Marius dileme ideologice).

Ziarele serioase, mai vechi (atît cît se poate în România, adică Evenimentul zilei, România liberă, Ziua) au un public mai bătrîn, mai puţin educat, mai puţin fidel decît ziarele neserioase, mai noi