Nu ştiu cum sînt alţii, dar sătenii dintr-o zonă de munte aflată între Ardeal şi Muntenia şi pe care o cunosc destul de bine au concepţii marcat individualiste, în care solidaritatea sau chiar ideea de comunitate sînt foarte rare şi arborate de obicei numai de formă sau doar ca să mascheze interese cît se poate de personale. Atitudinea lor nu poate fi pusă pe seama unei reacţii radicale la colectivizare, pentru că n-au fost niciodată colectivizaţi. Şi e de presupus că dintotdeauna au fost "fiecare pentru el" şi pentru familie în sens restrîns. Altminteri, în familia extinsă (despre care, de altfel, se poate spune că ar cuprinde întreaga zonă, pentru că toţi sînt într-un fel sau altul neamuri între ei), există duşmănii de moarte. Iar lipsa de colaborare dintre oameni se vede în drumurile care sînt foarte proaste sau în reţelele de apă care funcţionează doar sporadic. Primarul, care şi el e neam cu toată lumea din zonă, are propriile afaceri care, de obicei, nu au nici o legătură cu nevoile sătenilor. De altfel, chiar şi atunci cînd vrea să facă ceva util, de regulă lucrarea se împotmoleşte în cîte un interes meschin.

De exemplu, la un moment dat a adus un mare rezervor de apă care să alimenteze cu mai multă presiune întreaga reţea a satului. Pentru a-l instala în vîrful unui deal trebuia însă să treacă pe pămîntul unei femei. Aceasta s-a opus. Era terenul ei şi nu dădea voie nimănui să treacă pe acolo, indiferent de importanţa pe care operaţiunea o avea pentru întregul sat. Poate... doar dacă i s-ar fi dat 10 euro pe metrul liniar traversat de utilajul greu care transporta rezervorul. Primarul a zis că refuză să plătească aşa o sumă şi a pus întreg satul pe jar, mai ales că se ştia că femeia îndărătnică i-ar fi o rudă destul de apropiată. S-a bănuit că tocmai el a pus-o să ceară bani, în vreme ce din poziţia de primar tot el avea să se prefacă a nu ceda pîn