Deunăzi am vorbit cu un instalator de la RADET. Are un salariu mediu, 12 milioane în mînă şi, pentru a supravieţui, laolaltă cu nevastă şi cei doi copii, mai face, din cînd în cînd, cîte un şmen pe la oamenii din bloc. Mai schimbă un calorifer, mai repară o chiuvetă. Pentru un calorifer ia un milion jumate şi ce mai rămîne de la piesele de montat. Puţin, în comparaţie cu costurile vieţii de azi, dar el nu vrea să jecmănească oamenii şi ia doar atît cît să fie toată lumea mulţumită.
Instalatorul cu salariu mediu are un văr în Spania care lucrează în construcţii. Nu la stat, ci la patron. Stă acolo de aproape 8 ani şi-i zice că nici mort nu s-ar mai întoarce în România. S-a obişnuit cu traiul bun de afară. Cînd a venit ultima oară în ţară, să-şi vadă rudele, primul lucru care "l-a pocnit" (aşa s-a exprimat vărul) a fost aeroportul Otopeni. Mic, urît, meschin şi provincial. L-a invitat pe instalator să stea cîteva săptămîni la el în Spania, pentru că - a zis - dacă tot nu se mai cară din România, măcar să dea şi el, o dată în viaţă, cu nasul de traiul adevărat şi de civilizaţie. Zis şi făcut. Instalatorul a vorbit cu soţia, a vorbit cu colegii, cu prietenii, cu vecinii. După multe pro şi contra au ajuns la concluzia că "altădată" n-or să mai aibă ei ocazia de a vedea Spania.
Cazarea nu-i costa, stînd la vărul în apartament, doar transportul şi ce-ar mai fi cheltuit pe acolo. În final, deşi la început ea era "aia" circumspectă, nevasta nu mai putea de bucurie. Nu-şi mai găsea astîmpărul. Şi-a cumpărat rochiţe şi sandale, s-a dus la coafor, s-a aranjat, s-a dichisit, ca toate femeile pe care le scoţi în lume. O lună pe puţin au durat toate pregătirile. Deveniseră deja vedete la bloc, toţi le dădeau sfaturi. Încă ăia mai invidioşi le băgau "fitile" cum că e periculos să mergi pe căldura asta în Spania, că sînt incendii şi toate alea.
Au făcut toate a
