Doi vecini se salută pe aleea din faţa blocului. Unul se plînge că nu mai poate de căldură, e roşu la faţă ca un rac: "Nu mai putem să ieşim din casă, domnule! Noi o avem în grijă şi pe aia mică, pe nepoţică şi n-o scoatem decît dimineaţa pe la şapte şi seara după ce se mai duce arşiţa. Uite că ne bate Dumnezeu, ne dă foc. Sănătate şi multă răcoare, să vă daţi drumul la aerul condiţionat, să nu staţi aşa, în căldură". Omul se grăbeşte spre interiorul umbros al scării blocului. Multă lume încearcă să se răcorească în jurul lacului IOR. Copii şi adulţi cu role se învîrtesc în jurul bălţii pline de mătasea broaştei. Soarele apune pe după noile blocuri ce s-au înălţat deja în faţa celor vechi construite pe vremea lui Ceauşescu (pentru că în mandatul democrat al mult iubitului primar de sector s-a reuşit remarcabila performanţă de îndesire a blocurilor comuniste). Un individ cu burtă se scaldă printre pet-uri şi insuliţe de mătasea broaştei. Stă cufundat pînă la gît în baltă şi din cînd în cînd ia apă în căuşul palmei şi şi-o toarnă apoi tacticos peste chelie. E fericit. Ceva mai încolo se bălăceşte un cîrd de raţe sălbatice. De sub podul pe care trece tramvaiul răzbat miasme grele. Pe iarbă, printre tufe, zace cîte un cuplu de oameni între două vîrste, cu pielea roşie, abandonat în ultimele sclipiri ale unui soare de aceeaşi culoare. Lîngă pod s-a deschis un centru de canotaj. De pe un mic ponton sînt lansate caiace verzi şi albastre. Vîslele clipocesc prin supa verde a bălţii. Alături, epava vaporului folosit în trecut ca restaurant rugineşte în tăcere. De partea cealaltă a podului, o altă epavă, de lemn, pe care scrie Titanic, putrezeşte la mal dimpreună cu pînzele care-o împresoară cu reclame la bere Holstein. Şi acolo a fost un restaurant, dar l-au desfiinţat odată cu terasa de alături, de pe mal, probabil pe principiul: mai interesantă o epavă decît o cîrciumă.