Bogaţii Rusiei au cheltuit, anul trecut, 76 milioane de euro pe proprietăţi imobiliare din ţara vecină Cu banii câştigaţi din petrol, unii ruşi cumpără căsuţe pe marginea lacurilor
Bogaţii Rusiei au cheltuit, anul trecut, 76 milioane de euro pe proprietăţi imobiliare din ţara vecină
Cu banii câştigaţi din petrol, unii ruşi cumpără căsuţe pe marginea lacurilor sau îşi construiesc propriile vile în Finlanda, ţară a cărei graniţă e la doar 200 kilometri de Sankt Petersburg.
Arja Viitikko s-a consumat mult până să se decidă să-şi vândă pământul şi casa ruşilor. Dar în cele din urmă banii au contat mai mult. "M-am gândit la asta. Ce fac? Vând bucată cu bucată pământul pentru care a luptat bunicul meu? Dar în vremurile astea, cineva tot îl va vinde, aşa că de ce n-aş face-o şi eu?", spune femeia în vârstă de 45 de ani, citată de Bloomberg.
În noiembrie 2006, Arja Viitikko a vândut unor cumpărători ruşi o insulă de 21 de hectare şi mai târziu o casă în Savonlinna, la nord de Helsinki.
Povestea ei este reprezentativă pentru mulţi finlandezi care au cedat şi şi-au vândut proprietăţile ruşilor cu bani. La Savonlinna, oraş aflat la 335 de kilometri de capitala Finlandei, ruşii au cumpărat 15% din toate proprietăţile imobiliare vândute anul trecut, după cum arată datele de la National Land Survey.
Unu din patru clienţi străini e rus
Îmbogăţiţi de pe urma industriei petroliere a ţării, ruşii cu bani vin în Finlanda şi-şi cumpără case de vacanţă sau terenuri pe care construiesc după bunul plac. Argumentele lor sunt simple: "Finlanda este curată, sigură şi ieftină", relatează şi agenţia de presă Ria Novosti. Aici poţi cumpăra o casă de vacanţă la preţul unui apartament cu o singură cameră din Moscova.
Aproximativ 75% din proprietăţile finlandeze care au ajuns anul trecut pe mâinile străinilor au fost cumpărate de ruşi. Aceştia