- cum, de ce şi ce ne mai aşteaptă -

Criza actuală a ieşit la suprafaţă în august 2007 cînd mai mulţi "ninja" (din engleză: "no income, no jobs and no assets" - adică persoane fără venituri, fără locuri de muncă şi fără alte active) nu au mai plătit ratele la creditele ipotecare "sub-prime" din Statele Unite - adică acele credite cu un risc ridicat de ne-rambursare. În condiţii obişnuite, faptul că o bancă îşi exercită dreptul la ipotecă nu este anormal. Problema a fost că aceste credite sub-prime au reprezentat, la jumătatea lui 2007, aproape un sfert din totalul creditelor ipotecare din Statele Unite.

În august 2007 am văzut semnele, dar condiţiile au apărut cu mult timp înainte. În ’80 şi ’90 piaţa financiară s-a liberalizat atît în Statele Unite, cît şi în Marea Britanie, dar şi în multe alte state din întreaga lume, de la Islanda pînă în România. Această liberalizare a fost însoţită de reglementări şi controale publice neadecvate. Instituţiile financiare şi în primul rînd băncile de afaceri (printre care şi defuncta Lehman Brothers) au atras cei mai talentaţi specialişti în economie, informatică şi matematică. Aceştia au inovat finanţele şi au inventat şi rafinat o serie întreagă de produse financiare; produse şi inovaţii ce erau în cele din urmă reglementate de către autorităţi, însă doar la mult timp după apariţia lor, cînd deja apăruseră alte produse, alte inovaţii. Cu alte cuvinte, controlul statului nu a ţinut pasul cu inventivitatea oamenilor. Autorităţile americane au pus gaz pe foc. Astfel, pentru a evita o criză economică în anii 2001-2002, rata oficială a dobînzii a fost drastic redusă, creditele ipotecare au început să fie extrem de uşor acordate. Cum acţiunile la bursă tocmai căzuseră, investiţiile imobiliare păreau extrem de sigure. S-a creat astfel o bulă imobiliară. Băncile care acordau creditele le vindeau imediat mai departe,