Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce ştiu şi ce pot economiştii

Publicat in Adevarul, miercuri 22 octombrie 2008 ·

Ne confruntăm nu doar cu o criză economică, ci şi cu o criză a ştiinţelor economice. În ce mă priveşte, când e vorba de economie, nici nu ştiu, nici nu pot. Mă tem că sunt mai mult decât incompetent: sunt inapt. Îmi lipseşte, probabil, alcătuirea mentală necesară pentru a pricepe rapid şi adecvat despre ce este vorba. Prin urmare, mă bizui, fără rezerve, pe specialişti. Îi cred. Merg pe mâna lor. Mai ales că mulţi dintre ei, de fapt toţi, se socotesc profesioniştii unei ştiinţe. O ştiinţă cu legi clare, cu premii Nobel, cu dexterităţi tehnice, care se formează laborios în universităţi de profil. Când economiştii spun ceva, e musai să fie cum spun ei. Nu sunt „eseişti”, nu sunt „metafizicieni” obscuri, nu sunt scriitori de popularizare. Au pe mână instituţii-cheie, state întregi, nenumărate organisme internaţionale şi, în fond, soarta lumii.

Uneori însă, acum de pildă, sunt descurajat. Nu mai mi-e clar ce ştiu economiştii şi ce pot face cu ceea ce ştiu. Se contrazic, fac predicţii vagi, n-au soluţii. Criza economică pare să fie o evidenţă, dar e curios că ea n-a fost presimţită la timp şi că n-a putut fi prevenită. Sau dacă nu e curios, dacă e normal să nu poţi evita o criză de anvergură, atunci încrederea mea în competenţele ştiinţei economice – ca şi într-o legitate a realităţii economice - e serios fisurată. S-ar zice că suntem la nivelul seismologiei: aflăm că vine cutremurul abia când, practic, el a şi început. Unii zic, cu o competenţă baritonală, că marele pericol este inflaţia. Alţii zic că, dimpotrivă, marele pericol este recesiunea. Pentru cei dintâi, soluţia e limitarea consumului. Pentru ceilalţi, soluţia e stimularea consumului. Milton Friedman crede că panaceul e piaţa, care reglează, de la sine, totul. John Kenneth Galbraith crede că piaţa e o idee depăşită şi un regulator arbitrar. Marele Keynes garantează viitorul capitalismului, cu cond

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum profită FCSB de triumful lui Real Madrid din finala Ligii Campionilor

HotNews acum 2 ore
„Galacticii” au câștigat sâmbătă searp al 15-lea trofeu UCL, după 2-0 cu Borussia Dortmund. FCSB a urmărit cu interes finala Champions League, una care influențează considerabil traseul „roș-albaștrilor” în preliminariile viitorului sezon, scrie Gol

Sonda lansată de China la începutul lunii mai a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

News.ro acum 2 ore
O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP. Sonda Chang'e 6, care

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian: Speranţele ca tinerii de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, sunt tot mai mici

HotNews acum 2 ore
Speranţele ca trei tineri de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, sunt tot mai mici, anunţă presa italiană, citat[ de News.ro. Râul Natisone din regiunea VenetoFoto: HotNews.r

Un acţionar al Tesla îl dă în judecată pe Elon Musk pentru presupuse tranzacţii privilegiate cu acţiuni, de 7,5 miliarde de dolari

HotNews acum o ora
Un acţionar al Tesla a intentat joi un proces în care îl acuză pe CEO-ul Elon Musk de tranzacţii privilegiate, când a vândut acţiuni al producătorului de maşini electrice de peste 7,5 miliarde de dolari, la sfârşitul anului 2022, declarând că antrep

Microîntreprinderile realizează peste o treime din profitul net total din economia României

Mediafax acum 2 ore
Microîntreprinderile, adică firmele care au între 0 şi 9 sa­lariaţi şi o cifră de afaceri de cel mult 2 milioane de euro, generează doar 12% din cifra de afaceri totală din economie, chiar dacă reprezintă 93% din numărul total de companii de pe plan

Alegeri în India: Narendra Modi, aproape să obţină un al treilea mandat de premier

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul indian Narendra Modi este pe cale să fie reales pentru un al treilea mandat consecutiv în fruntea ţării, după ce sâmbătă s-au încheiat şase săptămâni de alegeri generale, relatează AFP. Rezultatele scrutinului, cel mai mare din istori

Constanța găzduiește evenimente de neratat duminică, 02 iunie 2024!

Ziua Constanta acum o ora
Azi, 02 iunie 2024, în Constanța, sunt o varietate de evenimente care să acopere diverse interese și preferințe ale locuitorilor. Sunteți invitați să vă bucurați de aceste evenimente și să vă creați amintiri frumoase în acest weekend! Duminică, 2 iu

Rezultate LOTO 6/49 duminică, 2 iunie 2024. Care sunt numerele câştigătoare

Adevarul acum 2 ore
Duminică, 2 iunie, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. La ultimele trageri, Loteria Română a acordat peste 16.000 de câştiguri, în valoare totală de peste 868.300 de lei.

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 11 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Prognoza meteo 2 iunie 2024: Vreme de vară în toată țara. Unde va fi cel mai cald

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au anunțat că duminică, 2 iunie 2024, temperaturile vor continua să crească în aproape toată țara astăzi. Vremea va fi călduroasă, cu șanse reduse de precipitații spre seară și noaptea.

Vremea

București
acum

27°
dum.

19°/30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

24°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

27°
dum.

20°/27°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/25°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°