Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campanie electorală fără sfârşit

Publicat in Adevarul, miercuri 29 octombrie 2008 ·

Politicianul democrat este un colecţionar de voturi, un împătimit al scrutinului. Barack Obama şi-a anunţat candidatura pentru preşedinţia Statelor Unite pe 10 februarie 2007. Peste trei luni se vor împlini, aşadar, doi ani de campanie electorală. În acest interval, Obama a trebuit să lupte mai întâi cu Hillary Clinton, un adversar din propriul partid, pentru ca acum să dea bătălia finală împotriva liderului republican John McCain. Mandatul unui preşedinte american este de patru ani. Campania electorală acoperă, deci, un segment de timp echivalent cu o jumătate de mandat. Dacă ne amintim că George W. Bush fusese ales pentru a doua oară în 2004 şi că în 2006 au avut loc alegerile pentru Senatul Statelor Unite, putem spune că democraţia nord-atlantică funcţionează pe un fundal electoral perpetuu. În acest context, performanţa care mă impresionează cel mai mult rămâne aceea a candidaţilor la preşedinţie. Cum să trăieşti ani de-a rândul, de bunăvoie, în stare de război? Cum să rezişti, an după an, unei expuneri publice constante? Şi de vreme ce trebuie să ţii mii de discursuri şi să fii prezent în toate soiurile de presă, cum să domesticeşti demonul repetiţiei, cum să nu te plictiseşti de tine însuţi şi cum să-i fereşti de plictiseală pe cei care te ascultă? Spunând asta unui amic american, am primit replica potrivită. Poate că pentru un intelectual – m-a lămurit amicul - faptul de a spune, la nesfârşit, acelaşi lucru e o corvoadă insuportabilă. Dar pentru politicianul care intră într-o luptă electorală de vârf, problema se pune exact pe dos. Ceea ce el trebuie să evite e tocmai noutatea, surpriza, imprevizibilul. De îndată ce spune ceva diferit faţă de ceea ce spusese cu alt prilej e taxat drept neserios. Repetiţia e, dimpotrivă, o garanţie de consecvenţă, de elaborare neezitantă, de tenacitate. Dar din ce fel de stofă trebuie să fie croit cineva, ca să nu iasă dintr-o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian: Speranţele ca tinerii de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, sunt tot mai mici

News.ro acum 39 minute
Speranţele ca trei tineri de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, sunt tot mai mici, anunţă presa italiană. După aproape 40 de ore de la dispariţia lor, salvatorii continuă să

Sonda lansată de China la începutul lunii mai a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

News.ro acum o ora
O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP. Sonda Chang'e 6, care

Real Madrid câştigă Liga Campionilor pentru a 15-a oară, după ce a învins Borussia Dortmund

Mediafax acum 22 minute
Câţiva fani madrileni au întrerupt partida pătrunzând pe teren în debutul jocului. Borussia Dortmund a dominat prima repriză a finalei. Primul şut pe poartă i-a aparţinut lui Valverde, însă a trecut mult peste poarta germanilor care au replicat pest

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 8 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 12 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum 12 ore
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 12 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 8 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 10 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/32°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/31°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/23°
mie.

15°/26°