Îşi scuipă în sân de uimire suporterii câtă frunză şi câtă iarbă ai echipelor umflate ca aluatul cu drojdie proaspătă, adică fanii echipelor cu ştaif, Steaua, Dinamo, Rapid, Timişoara, Cluj, cum că nimeni nu bănuia să fie în fruntea clasamentului o echipă de târguşor mic de Bărăgan, Unirea Urziceni.

Venită la balul fotbalului din prima ligă fără ifose, fără nazuri, echipa din Urziceni, asemeni unei rude din provincie, a păşit în vârful degetelor în casa grangurilor cu pantofii în mână, dar uite că ruda modestă a adus de la ţară toate bunătăţile: o găină de ogradă fără raze care au bătut-o în cap, nişte ouă din târtiţa găinii de curte, nişte preparate de porc hrănit zilnic din mâna gospodarului. La fel, şi echipa de fotbal din Urziceni a adus în campionat seriozitatea, modestia, cheful de luptă pentru o victorie. Toate după chipul şi asemănarea acestui băiat extraordinar care este Dan Petrescu, antrenorul. Şi toate aceste izbânzi fără caracterul şi trăinicia gândului şi lucrării lui Dan Petrescu nu s-ar fi înfăptuit. Pentru că trebuie să ne aducem aminte cine este Dan Petrescu. Când tatăl lui, colonelul Petrescu, l-a dus pe puştiulică din Drumul Taberei la echipa de pitici a Stelei, Dan a realizat că i-a atins cu mâna încălţările lui Dumnezeu. Într-una dintre zile, într-o iarnă burzuluită, era o viforniţă afară de nu mai circulau nici tramvaiele, micuţul Dan Petrescu avea însă antrenament. A plâns de mama focului, rugându-l pe tatăl său să-l ducă la antrenament. Au ajuns cu greu prin răsucirile de viforniţă şi la Steaua au găsit doar doi soldaţi, care dădeau cu lopata nămeţii, făcând o cărăruie îngustă. Au râs şi i-au zis puştiului: “Ce antrenament, piciule, du-te acasă lângă sobă!”. S-a rugat Dan Petrescu seară de seară să se înmoaie timpul ca să poată relua pregătirile cu echipa de pitici a Stelei. Povestea impresarul şi prietenul lui, Giovani Beca