- Măi, eu consider că am muncit pînă acum pentru ţară, tu ştii că am împins şi eu cît am putut, gata, am intrat în UE, am plecat şi am intrat în etapa egoistă a vieţii mele. Tu ce mai faci?
- Bine, uite, lucrez la un raport despre ce vor noile membre ale UE să facă înăuntru. Scriu capitolul despre România.
- Şi ce vrea România în UE?
- Uf, e complicat! Vrea să mişte lucruri mici, bătălii minuscule pe temele pe care se ceartă ăia, în general pe poziţii făcute de birocraţi, avem oameni buni pe care îi scoatem la înaintare, dar ei nu pot implica poziţia României, pentru că factorul politic nu prea are idee ce vrem, deci ne lipsesc deciziile mari, strategice. Nu poate un director de minister să îmi spună ce vrea România cu politica agricolă comună, susţinem Franţa care vrea subvenţii, susţinem Marea Britanie care vrea dezvoltare rurală, astea sînt decizii politice mari. Fără ele, lucrăm pe mize mici. Altfel, m-am tot chinuit să identific temele proprii României, adică ce am vrut noi să exportăm pe agenda UE. Am găsit trei pînă acum: Republica Moldova, colaborarea la Marea Neagră şi problema romilor, unde am încercat să le plasăm lor jucăria, dar nu prea ne-a ieşit, adică au zis că da, e bine, poate, dar nimic concret, a predominat argumentul că, dacă vom proclama romii o minoritate europeană, se va crea un precedent şi vor dori şi alţii, mai ales musulmanii din Vest.
- Şi cu Moldova ce am făcut?
- Mă, aşa haotici cum sîntem, ne-am ţinut barem de ceva clar aici: ţinem cu dinţii ca oricînd vine vorba de UE în spaţiul estic să apară acolo şi Moldova, să ţinem uşa deschisă pentru ei pînă cînd UE se simte gata să mai accepte state din Est şi pînă vor avea şi moldovenii un guvern normal la cap care să facă ceva pe bune ca să se integreze. E tot ce putem să facem acum, dar măcar avem o strategie, nu ne costă mult, sîntem toţi de acord, adică ş
