Splendoarea de construcţie a organismului omenesc îşi găseşte unul dintre atributele uimitoare şi în arhitectura urechii. Urechea îndeplineşte două misiuni: este o componentă a auzului nostru, dar în egală măsură asigură şi echilibrul.

Da, echilibrul nostru în mers, în statul în picioare, în ridicarea de jos se înfăptuieşte cu ajutorul urechii interne. Când am spus că urechea este o componentă a auzului nostru ne-am ferit să spunem că auzim cu urechile, fiindcă de fapt auzim cu creierul. Aşa cum vedem cu creierul. Iar ochii şi urechile sunt organele care duc informaţiile vizuale şi auditive spre zona de creier decisivă. Explică splendida construcţie a urechii prof. dr Dorin Sarafoleanu, conducător de şcoală în ORL şi preşedintele Societăţii ORL a ţărilor de limbă latină.

Urechea este compusă din 3 compartimente: urechea externă, cea medie şi cea internă. Urechea externă înseamnă pavilionul urechii şi conductul până la timpan. Reliefurile din pavilionul urechii sunt menite să dirijeze sunetele şi să le selecţioneze. Urechea internă nu este mai mare decât unghia mică a unui deget, dar acolo, între timpan şi celălalt perete, se află mecanismul delicat ciocan-nicovală-scăriţă. Ciocanul are mânerul sprijinit în timpan, el se articulează cu nicovala şi cu scăriţa cea mai dinspre interior, semănând cu scara de la şaua calului. Aceste trei oase mici duc sunetul, care este o formă mecanică, spre urechea internă. Urechea internă are o alcătuire sofisticată. Aici se află labirintul umplut de un lichid cu o anume vâscozitate. În lichidul acesta plutesc nişte cristale mici numite otoliţi. Aceste cristale ating coamele din podeaua labirintului şi astfel omul îşi păstrează echilibrul, îşi modifică poziţia pentru a nu se prăbuşi. În urechea internă, sunetul venit ca o componentă mecanică se transformă în influx nervos şi prin fibrele neuroacustice se