Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afaceri Europene 2019

Publicat in Jurnalul, duminică 14 decembrie 2008 ·

De câteva ori pe an descoperim la şedinţele la vârf ale Uniunii Europene că problemele de acasă nu se potrivesc mai deloc cu cele ale surorilor şi fraţilor din marea organizaţie. Aşa a fost şi ieri, când la Bruxelles s-a dezbătut un program al reducerii emisiilor de CO2 pentru care preşedintele francez Sarkozy şi-a tocit limba tot explicându-l în ultimele săptămâni.

Preşedintele român a dat de câteva ori din mâini, a rostit o frază lungă, lungă şi ne-a privit cu părere de rău că nu înţelegem. Treabă a dracului de complicată, Europa asta! Noi suntem la nivelul dughenelor din şerpăria de mizerie de la Europa de sub podul Colentina! Până să pricepem că la Bruxelles nişte gulere scrobite ne amanetează viitorul, nici n-am băgat de seamă cum ne-au şutit certificatele verzi. Norocul nostru cel mare este că, după Revelion, la şefia Europei vine unul din Est – o copie a celebrului soldat Sweik, amestec de minte lentă şi de şmecherie naturală. Dacă pe dl Băsescu Traian îl bănuiam de ceva complexe faţă de granzii din UE, acum sunt liniştit pe deplin. Klaus este un tip care are şcoala vieţii; talent înăscut să-şi pună lumea în cap, să trântească lucruri grave cu seninătate, să pozeze în reprezentantul poporului. Are un discurs public net antieuropean, nu-şi ţine în frâu antipatiile şi, versatil, îşi lasă totuşi loc de întors prin fraze la două capete. Europa va avea surpriza să descopere că are pentru şase luni un şef tocmai bun pentru talk-show. După cuplul gemenilor polonezi Kaczinsky, Klaus va face şi el o carieră comică europeană. Scena politicii nu iartă. Fiecare gest, fiecare vorbă sunt reţinute, disecate. Un preşedinte grizat, cum a fost Sarko în vizită la Putin, rămâne antologic.

Abia în 2019, când prin rotaţie, dacă se menţine regula, România va ajunge la butoanele UE. Dar, potrivit Constituţiei, dl Băsescu Traian va fi ieşit demult, atun

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI 2024 – Emil Boc câştigă al şaselea mandat de primar al municipiului Cluj-Napoca, cu 45% dintre voturile exprimate – numărătoare paralelă

News.ro acum 47 minute
Primarul în funcţie al municipiul Cluj-Napoca, Emil Boc, câştigă cel de-al şaselea mandat în urma alegerilor de duminică, cu 45% dintre voturi, potrivit numărătorii paralele realizate de liberali. Potrivit Cluj 24, după ce liberalii au numărat 100 d

Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în Franța după înfrângerea în alegerile europene

Ziare.com acum 4 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul duminică, 9 iunie, după înfrângerea zdrobitoare a partidului său în fața Adunării Naționale de extremă dreapta la alegerile europene, informează Politico.eu. Prima rundă va avea loc pe 30 i

ALEGERI 2024 - PNL a pierdut Primăria Deva, aceasta fiind câştigată de PSD/ Noul primar se numeşte Lucian Rus

News.ro acum 39 minute
Funcţia de primar al municipiului Deva, judeţul Hunedoara, a fost pierdută de candidatul PNL, Florin Oancea, primar în funcţie care a candidat pentru un nou mandat. Noul primar este Lucian Rus de la PSD.

Gabriela Firea îl critică pe Sebastian Burduja: „De dimineaţa până seara el avea o problemă doar cu mine. În viață totul se decontează”

HotNews acum 2 ore
Imediat după publicarea exit-poll-ului CURS-Avangarde, Gabriela Firea i-a reproşat lui Sebastian Burduja că, în loc să prezinte un program pentru Capitală şi „să comunice critic faţă de neajunsurile şi neîmplinirile” lui Nicuşor Dan, liberalul avea

ALEGERI 2024 - Ciolacu: Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL, cu 5 în faţă, e o bază de discuţie dacă transformăm această alianţă electorală într-o alianţă politică

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că scorul electoral obţinut de alianţa PSD-PNL este un punct de pornire cu privire la posibilitatea unei alianţe electorale între cele două formaţiuni. ”Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 6 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

Europarlamentare Ungaria: FIDESZ este în frunte, dar câștigătorul moral este partidul lui Magyar cu 31%

HotNews acum 2 ore
Partidul de dreapta al premierului ungar Viktor Orban, Fidesz, este în frunte cu 43,8% din voturi la alegerile pentru Parlamentul European, dar câștigătorul moral este partidul de opoziție Tisza al lui Peter Magyar cu 31%, conform rezultatelor parți

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 6 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

George Simion: „Să nu credeţi exit-poll-urile. Partidul corupt comasat a vrut să se asigure prin toate metodele că se va menţine la putere"

HotNews acum 4 ore
Liderul AUR, George Simion, a transmis duminică seară membrilor şi simpatizanţilor formațiunii sale să nu creadă rezultatul exit-poll-urilor şi a susţinut că „partidul corupt comasat a vrut să se asigure prin toate metodele că se va menţine la puter

Vremea

București
acum

23°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
mie.

20°/33°
joi

17°/28°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/32°
mar.

18°/31°
mie.

16°/21°
joi

15°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/25°
joi

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

16°/27°
mar.

16°/25°
mie.

16°/20°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/31°
mar.

17°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/23°