În timpul regimului comunist, la mai toate instituţiile publice şi de stat, accesul nu se făcea pe intrarea principală. Uşile din faţă erau ţinute pentru şefi sau ocazii festive. Altminteri, pentru simpli angajaţi şi pentru cetăţeanul de rînd care avea cîte o problemă, existau tot felul de uşi şi uşiţe dosnice. Era vremea cînd şi la magazine se intra numai prin dos sau nici măcar nu se intra. Cozile la lapte şi la carne se formau în spate, aşa încît să nu se vadă de la stradă. Mizeria era dosită. Prima iniţiativă publică împotriva acestui obicei a fost luată de Victor Ciorbea care, proaspăt ales primar al Capitalei în 1996, şi-a respectat promisiunea electorală de a deschide pentru public uşa din faţă a instituţiei. Pînă atunci, tradiţia de pe vremea comunismului fusese păstrată, iar accesul se făcea prin intrările laterale. Din cîte îmi amintesc din presa de atunci, dorinţa de deschidere a lui Victor Ciorbea a fost primită cu oarecare ostilitate de angajaţii şi consilierii de la Primărie care, cu argumente stranii, susţineau păstrarea tradiţiei uşii închise. Nu s-a ţinut cont de părerea lor, dar, oricum, deschiderea n-a durat mult. Au venit alţi primari şi au închis uşa la loc. Asta pentru că se pare că n-a venit încă de tot vremea ca uşile principale să fie deschise pentru omul de rînd. În ciuda progreselor spre ceea ce se cheamă o societate deschisă, România e încă în mare parte o ţară a uşilor închise. Există încă ministere unde se intră, de regulă, prin spate. Chiar şi adresele lor sînt trecute pe străduţa din dos. Ministerele Justiţiei, al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei sau cel al Finanţelor, de exemplu, figurează pe strada Apolodor, deşi au faţada şi intrările principale pe largul bulevard al Libertăţii. Miniştrii intră prin Libertăţii, restul lumii - prin Apolodor. Chiar şi atunci cînd aceşti miniştri sînt persoane considerate deschise şi l