Duminică, 14 decembrie 2008. Această zi şi această dată vor rămîne înscrise în amintirea mea cu litere (şi cifre) de aur. În această zi memorabilă, simţind sub roţile avionului betonul denivelat al pistei aeroportului Otopeni şi zărind prin hublou întunecimea ce apasă, fără de leac ponosită, asupra împrejurimilor celei mai mari porţi aeriene a ţării mele, nu am mai oftat amar, ca-n alte dăţi (ca întotdeauna) în asemenea situaţie, ci am exclamat în gînd, cu uşurare: Slavă Domnului că am ajuns acasă!
Veneam de la Nisa. Stătusem trei zile şi jumătate într-un hotel de patru stele. Camera avea vedere la mare. Şi marea chiar se vedea. Participasem la o reuniune intitulată Forumul Teatrului European, unde - solicitată pe post de "mare critic" (citez formula utilizată de organizatori) să produc un "raport" asupra situaţiei teatrului românesc şi a legăturilor sale cu puterea politică - mă regăsisem, împreună cu alţi 30 de "mari critici" din mai toate ţările continentului, într-o companie deosebit de aleasă, alături de personalităţi culturale faimoase. Văzusem trei spectacole sosite din zone mai greu accesibile în condiţii normale - Georgia, Israel şi Uzbekistan. Spezele de călătorie şi sejurul fuseseră "prises en charge" de către gazde. Contribuţia scrisă la tema forumului îmi fusese remunerată. Ador brînza franţuzească. Ce dracuâ-mi mai trebuise? Chiar, ce?
Încă dinainte să plec, aflasem, din corespondenţa electronică întreţinută cu o tînără "préposée" a evenimentului, că rapoartele, trimise în prealabil, urmau să facă obiectul unei sinteze privitoare la stadiul actual al artei scenice pe continent, sinteză efectuată de Bernard-Henri Lévy, una dintre cele mai strălucite minţi ale contemporaneităţii, invitat de onoare la reuniune ca "mare martor". Conferinţa, plasată în sesiunea inaugurală a Forumului, s-a desfăşurat în aula Centrului Universitar Mediterane
