● Marta Petreu, Despre bolile filosofilor. Cioran, Editura "Biblioteca Apostrof" & Editura Polirom, 2008.
Corpul - religios, medical, literar - este actualmente omniprezent în studiile umaniste, în literatură, în psihocritică şi critica de orientare psihanalitică. Filozofii contemporani îşi descriu cu lux de amănunte operaţiile de transplant cardiac (Jean-Luc Nancy, Lâintrus) sau tratamentul psihotrop al propriei nevroze, la fel cum, pe vremuri, Pascal scria o Rugăciune pentru a-i cere lui Dumnezeu o bună întrebuinţare a bolii, iar Montaigne, în Eseuri, îşi descria cu lungi amănunte boala de rinichi, regimurile dietetice sau neajunsurile sexuale. Egodicee contemporană, dreptatea corpului este însăşi evidenţa sa implacabilă. Chiar şi unul dintre catastrofiştii postmoderni, Paul Virilio, consideră corpul omenesc, bio-tehnologizat, ca fiind "locul tehnologiilor de vîrf", colonizat de noii "corporatişti". Corpul - democratizat, egalizat în frumuseţe şi "formă", lucrat şi transformat - e în toate: dans, film, arte frumoase, literatură. "Corpul lichid", versatil, nemaitrimiţînd la suflet, spirit, fiinţă, identitate, ci doar la el însuşi, e personajul principal al modernităţii noastre tîrzii şi catastrofiste.
Cu o rară capacitate de a vedea esenţialul şi de a reuni - uneori, în chiar aceeaşi pagină - contrariile, Marta Petreu reface în ultimul său eseu, Despre bolile filosofilor. Cioran, biografia nietzscheeană (şi schopenhaueriană) de mare bolnav (dar şi mistic) a lui Cioran. Alternînd fişe de-a dreptul clinice cu interpretări filozofice (dar şi metafizice), Marta Petreu (care a coordonat, recent, tot în "Biblioteca Apostrof", un volum insolit intitulat Scriitorul şi trupul său) reconstituie o biografie a bolilor cioraniene, mai mult ca semnificativă pentru opera acestuia. De la "misterioasa ruptură de echilibru fizic şi psihic... de la 17 ani" şi pînă l
