Razboaiele „liberale" purtate de Napoleon de-a lungul si de-a latul Europei dadusera lovitura de moarte vechilor idei politice si sociale de factura medievala. Venise randul burgheziei sa preia fraiele puterii. In rocada ce se prefigura, nobilimea risca, insa, mai mult decat decaderea din drepturi. Francmasoneria – sufletul, creierul si inima acestor transformari – oscila intre doua curente: reformist si radical. Pornind de la aprecierea ca trebuia sa se profite de focul napoleonian care inca mai palpaia, Areopagul optase pentru un liberalism radical, de nuanta socialista.

Aceasta optiune – concretizata intr-un program revolutionar general, dar ajustabil in functie de specificul local – era strict secreta, fiind cunoscuta doar conducatorilor miscarilor de eliberare nationala. Pentru ceilalti initiati, mai cu seama pentru nobili si pentru capetele incoronate, de al caror sprijin avea neaparata nevoie pentru sustinerea „rasculatilor", vehicula un program reformist extrem de lax, ce nu parea sa afecteze vechile privilegii si pozitia lor in statul modern. Pe aceasta strategie etajata s-a bizuit planul revolutionar – mondial! – din 1819-1848, in urma caruia urma sa fie modificat chipul batranului continent si al Americii Latine. Reinvierea Eteriei sub denumirea de Philike Hetairia (Asociatia Prietenilor) la Odessa, in anul 1814, nu a fost un caz izolat, asemenea societati secrete de tip masonic aparand in toate imperiile europene, inclusiv in Spania, care trebuia sa fie pedepsita pentru catolicismul ei impenetrabil si pentru masurile de crestinare fortata a evreilor (bancherii Masoneriei) din epoca Reconquistei. Acestea fiind spuse, sa vedem ce s-a intamplat in Bucuresti in vremea Zaverei (rascoalei) de la 1821.

Pe la mijlocul lui noiembrie 1820, descaleca in curtea casei lui Constantin Samurcas, aflata la inceputul fostei strazi Cauzasi, trans