Nicu il privi pe furis. Nimic nu trada la el faptul ca fusese plasat pentru a fura secretele primei banci din tara. Radu parea angajatul model. Elegant, saritor si permanent politicos, iti lasa senzatia ca fusese scolit la Harvard. Nu intreba mai nimic niciodata, iar daca cineva din Directie il intreba ceva legat de un dosar de credit, ii servea un raspuns riguros si argumentat. Acum discuta pe messenger cu nevasta-sa, angajata si ea la un IFN care abia-si ducea zilele.
-Mor de somn, zise Radu cascand cu un trosnet de falci. Hai frate sa sunam la tampitul ala din Constanta, sa vedem daca nu ne fraiereste cu cererea lui de credit. Radu isi lua sacoul bleu inchis, se indrepta catre telefon si cupla dispozitivul de inregistrare.
Banca fixase prin norme interne ca fiecare verificare pe care o faceau sa fie inregistrata audio, pentru a le servi drept proba in cazul unui control intern. In urma cu doi ani doi angajati o patisera din cauza ca semnasera pentru un imprumut de un 1.200.000 de euro, unei firme fantoma. Nimeni nu-i crezusera cand au spus ca la numerele la care nu mai raspundea acum nimeni, ei au vorbit cu directorul financiar al companiei fantoma. De cand cu scandalul acela, executivii bancii dispusesera ordinul de a fi inregistrate toate verificarile firmelor.
-Cacat, zise Radu. Nu ridica nimeni telefonul. Aseza aparatul in suport si intorcandu-se catre Nicu, ii zise aranjandu-si distrat, ciorapii. Auzi, nu ai impresia ca aia de la Unicredit au copiat produsul nostru pe imobiliar?
Nicu nu stia ce sa-i raspunda. Intr-adevar, bancile romanesti isi furau de mult timp intre ele produsele. Apogeul a fost in 3 aprilie 2006, cand primele doua banci au lansat in aceeasi zi, acelasi tip de produs. Pana si comunicatele de presa sunau aproape la fel. Daca stergeai din comunicate numele bancilor, puteai sa le confunzi cu usurinta
