Cine citeşte, azi, ziarele româneşti apărute în 1989 remarcă acest paradox, într-o ţară al cărei preşedinte era autorul "unei impresionante opere filosofice şi social politice" reprezentând "o contribuţie excepţională la îmbogăţirea tezaurului teoriei şi practicii revoluţionare", cunoscută şi preţuită pe toate meridianele globului, dezbaterile de idei, pe teme de marcată actualitate lipseau aproape cu desăvârşire.
Începând – deloc întâmplător! – cu dezbaterile pe teme legate direct la opţiunile politice ale unor partide comuniste în raport cu marile provocări ale epocii. Unde lectura răspunsurilor româneşti, comparată cu alte viziuni, ar fi trebuit să evidenţieze tocmai originalitatea indubitabilă a viziunii "Tovarăşului...".
De la valută la sărăcia de idei. Una dintre cele mai la îndemână explicaţii pentru tot mai restrânsa circulaţie a literaturii ideologice şi social politice "de actualitate" provenită din Occident ţinea de drastica diminuare a efortului valutar al ţării. Desigur, valuta statului, cât era, trebuia chivernisită cu grijă multă, dar asta nu presupunea şi renunţarea totală la importul de carte şi de publicaţii de specialitate. Cu atât mai puţin nu justifica suprimarea (în eventualele traduceri româneşti) pasajelor "cu probleme".
Anii de la jumătatea deceniului 60-70, când cartea franceză, italiană, americană se găsea "la liber" în marile librării ale Bucureştilor, dar şi din principalele capitale de judeţ, iar ziarele şi revistele străine se găseau, fără vizibile restricţii, la chioşcurile de difuzare a presei, deveniseră amintire.
Rămâneau câteva "oaze" oficiale şi câteva surse particulare de unde puteam împrumuta cărţile şi revistele cu pricina. "Sursele oficiale", măcar pentru noi, cei de la "Scânteia tineretului", erau două: a) biblioteca "Academiei Şt
