Ideologic şi teoretic, ne clamăm umanismul mai mult ca niciodată, dar mai des decît vrem să recunoaştem trecem cu vederea oamenii în carne şi oase. Unul dintre simptome este atitudinea noastră faţă de bătrîneţe. Îndrăgostiţi de ideea tinereţii veşnice vîndută de televiziune şi revistele colorate, am îndepărtat pe cît posibil din spaţiul public imaginea bătrîneţii necosmetizate şi reale, cea însoţită de decădere trupească, boală, neputinţă şi amărăciune. Izgonită la periferia cîmpului vizual şi a conştiinţei noastre, ea se încăpăţînează cîteodată să ne iasă în cale pe neaşteptate prin chipul unui bătrîn cerşetor la colţ de stradă sau al unei ştiri de tipul "bătrîn mort singur în casă, găsit după 10 zile". Este o imagine care ar sta ca un spin în coasta confortului nostru zilnic, fiindcă în duritatea ei ne-ar aduce aminte de virtuţi considerate azi de modă veche (sau nici măcar virtuţi): smerenia şi mila.
Micul Cottolengo
La ieşirea din Bucureşti spre Voluntari te întîmpină o lume pestriţă şi colcăitoare, încă nesigură dacă face parte din "zona metropolitană" sau este un sat obişnuit de Bărăgan. Se înalţă vile somptuoase, dar manelele urlă şi din autoturisme, şi din case, prin ferestrele lăsate deschise. Se deschid filiale de bănci ca în Bucureşti, însă ca să ajungi la ele trebuie să treci printr-un strat de noroi care se apropie de glezne. Sătenii cunosc locul pe care-l căutam, aflat pe şoseaua din Voluntari spre Ştefăneşti: "Aha, acolo unde au bătrîni şi e o biserică în curte. Mergeţi pentru interviu de angajare?".
Curtea spaţioasă, cu iarbă şi alei, aminteşte de cea a conacelor englezeşti. În ea se află o biserică pe stînga, cîteva corpuri mai mici de clădire pe dreapta şi între ele clădirea cea mare, vopsită în culori vii. În curte, două mici statui: cea a lui Hristos şi a Sfîntului Orione. Don Luigi Orione (1872-1940), născut în Italia, este
