Pentru cei doi, viaţa cumpătată şi sinceritatea sunt secretele unei căsătorii de durată. Mihai Teodorescu a cunoscut-o pe Floarea când era student. El avea 24 de ani, iar ea tocmai ieşea de pe băncile liceului. Cei doi s-au văzut prima dată la un „ceai dansant”, după care au urmat mai multe întâlniri. În cele din urmă, cei doi au spus „da” în toamna anului 1938 şi au rămas nedespărţiţi. Bucuria celor doi a fost umbrită însă repede de cel de-al Doilea Război Mondial, din cauza căruia au fost nevoiţi să se refugieze în sudul ţării la mai puţin de un an după nunta lor. „Dacă nu am apucat să aniversăm prima dată, nu am mai aniversat deloc. De ziua noastră ne amintim de anii care au trecut”, explică Floarea. „Nu sunt de acord cu poetul Grigore Alexandrescu, care scria «Minuni în lumea noastră nu cred să se întâmple». Nici eu nu am crezut că vom trece prin atâtea greutăţi şi că vom ajunge să avem doi copii, trei nepoţi şi doi strănepoţi”, spune Mihai în vârstă de 95 de ani. Cei doi ştiu care este secretul unei căsătorii de peste 70 de ani. „Am avut o viaţă cumpătată. Spre deosebire de mulţi tineri din ziua de astăzi, noi ne-am mulţumit cu ce am avut, fără pretenţii. Am fost crescuţi să fim respectuoşi, parolişti şi sinceri”, spune Floarea, de 89 de ani. „Nu sunt sincer chiar mereu. Uneori mai mint când trebuie să explic cum au dispărut câteva sarmale sau pârjoale din frigider”, adaugă Mihai Teodorescu.