Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ÎN IANUARIE/Piaţa auto, în cădere

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 21 februarie 2009 ·

Vânzările de autovehicule noi din România au căzut cu 65% în prima lună a anului, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2008, la 8.187 unităţi, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). Anul trecut, în ianuarie au fost comercializate în total 23.369 automobile, vehicule comerciale şi autobuze.

Scăderea pieţei are ca principale cauze criza financiară, care a condus la un acces mai dificil la credite, precum şi reţinerea consumatorilor în a cheltui. De asemenea, clienţii au intrat într-o starea de aşteptare, până la începerea programului "Rabla" şi până la definitivarea sistemului de calcul pentru taxa pe poluare auto.

Piaţa auto ar putea să înceapă să se deblocheze în următoarele luni, deoarece programul de înnoire a parcului auto, denumit şi "Rabla", ar trebui să înceapă în prima parte a lunii martie, iar incertitudinile legate de noua taxă de poluare auto au fost eliminate. Guvernul a hotărât în această săptămână reducerea cuantumului taxei cu o treime faţă de valoarea stabilită la sfârşitul anului trecut. Noua taxă pe poluare auto a intrat în vigoare joi şi are o valoare dublă faţă de suma stabilită la momentul introducerii taxei, în iulie 2008.

VÂNZĂRI LA COTA DE AVARIE

Clasamentul mărcilor de autoturisme, în funcţie de numărul de maşini livrate în ianuarie, este în continuare condus de Dacia (1.645 exemplare), urmată de Volkswagen (918 unităţi) şi de Hyundai (639 automobile). Cota de piaţă a Dacia a scăzut cu 6,6% la 23,1%, în timp ce Volkswagen a urcat cu 5,7 puncte, la 12,9%, iar Hyundai a crescut cu 6,2 puncte, la 9%. Cel mai căutat model de import în ianuarie a fost modelul de clasă mini (A) Hyundai i10 (271 exemplare livrate), urmat de Renault Clio (261 unităţi), Skoda Octavia (250 maşini) şi de Renault Megane (249 autoturisme).

Vânzările de autovehicule noi din Rom

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vladimir Putin susţine că instructori occidentali se află deja în Ucraina şi se prezintă ca mercenari, avertizând că devin ţinte ale atacurilor ruseşti

News.ro acum 42 minute
Liderul rus Vladimir Putin a afirmat, marţi, fără a oferi dovezi, că instructori occidentali se află deja în Ucraina, pretinzând că sunt mercenari, şi a avertizat că ei vor fi în vizorul tirurilor ruse, relatează TASS. Interceptarea comunicaţiilor u

Botoşani: O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, după ce a fost lovită de trăsnet - FOTO

News.ro acum o ora
O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, luni, în judeţul Botoşani, după ce fost lovită de trăsnet. Pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni, după ce a luat loc o platformă cu 20 de stupi la marginea localităţii Hăneşti. ”La caz au ajun

BEC anunţă că datele privind prezenţa populaţiei la vot vor fi colectate şi prezentate în timp real

Mediafax acum 2 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 (BEC) a adoptat în şedinţa din data de 28 mai 2024 „o Hotărâre referitoare

Jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, a fost învinsă în primul tur la Roland Garros

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 4 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum 6 ore
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 4 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Macron consideră că Ucraina ar trebui să primească permisiunea de a ataca cu arme occidentale baze militare în Rusia

G4Media acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat marţi că ar trebui să i se permită Kievului să „neutralizeze” bazele militare de unde Rusia lansează rachete asupra teritoriului ucrainean, declaraţie venită în plină controversă asupra posibilităţii fo

Cinci oraşe, conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă

Mediafax acum 4 ore
Cinci municipii reşedinţă de judeţ au fost conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă. Anunţul a fost făcut marţi de Ministerul Afacerilor Interne. Până în prezent, peste 300 de localităţi au fost conectate la sistem.

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum 2 ore
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Vremea

București
acum

16°
mar.

13°/21°
mie.

12°/23°
joi

13°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

14°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

13°/19°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

12°/21°
mie.

12°/20°
joi

11°/19°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

14°
mar.

11°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/26°
vin.

15°/25°