Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prevenţia cancerului, explicată în liceu

Publicat in Adevarul, duminică 22 februarie 2009 ·

Numărul cazurilor de cancer de sân la tinere este în creştere Elevele Colegiului Papiu au primit indicaţii legate de boală şi au fost învăţate cum pot să-şi depisteze cancerul. Profesorul Radu Istra-te,cu sprijinul lui Rareş Georgescu, medic primar chirurg la Clinica Chirurgie I a Spitalului Clinic Judeţean Mureş, în colaborare cu Asociaţia Română de Cancer „Destine comune”, a organizat la finalul săptămânii o prezentare a cauzelor şi metodelor de prevenire. Prelegerilie au fost urmărite cu interes de peste 100 de eleve, multe dintre ele solicitând amănunte suplimentare legate de subiect.„Cea mai tânără pacientă care s-a prezentat la clinică şi a fost diagnosticată cu cancer de sân avea 18 ani”, ne-a declarat Rareş Georgescu. „Mi s-a depistat un mic nodul la sân anul trecut, iar medicul de familie m-a sfătuit să-mi fac o radiografie. Din fericire acesta e benign, e mic şi nu reprezintă un pericol deocamdată. Mă bucur că s-a organizat prezentarea acesta pentru că medicul mi-a răspuns întrebărilor suplimentare pe care le aveam”, ne-a declarat Maria Pop, 19 ani, elevă în clasa a XII-a. Tinerele au avut ocazia să înveţe şi cum să-şi autoexamineze sânii acasă. „După 20 de ani femeile trebuie să-şi autoexamineze sânii lunar, între ziua a V-a şi a VII-a de la debutul menstruaţiei”, a atras atenţia medicul chirurg. Importanţa depistării precoce a cancerului de sân le-a fost reamintită elevelor şi de către Stela Hanusz, preşedinta Asociaţiei Române de Cancer „Destine Comune”, la rândul ei bolnavă de cancer de sân. „M-am operat de cancer de sân la 38 de ani, iar la vremea respectivă aveam doi copii mici. Trauma a fost enormă, mi-a fost tăiat un sân şi acum port o proteză. În tot acest timp am trăit cu teamă că boala poate apărea din nou, iar copiii mei au trăit cu spaima că s-ar putea să nu mă mai vadă” , a mărturisit Stela Hanusz, de 58 de ani. Campaniile derulate î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 13 iunie 2024

Gandul acum 41 minute
Joi, 13 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 16 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 9 iunie 2024, Loteria Română a acord

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 9 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 7 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

Sala de detenție, introdusă în școlile din România, pentru elevii care deranjează orele. Cadrele didactice pot decide să le dea „lectură suplimentară” și „completarea de fișe de lucru” – proiect Statutul Elevului 2024

G4Media acum 7 ore
Elevii care perturbă orele ar putea fi reținuți într-o sală, sub supravegherea unui profesor, unde să citească sau să rezolve fișe de lucru. Noutatea se regăsește în proiectul de Statut al Elevului 2024, pus în consultare publică de Ministerul Educa

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 10 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 5 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 13 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 11 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 8 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Vremea

București
acum

21°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°