Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD vrea din nou cota progresiva de impozitare. Cititi si comentariile cititorilor

Publicat in Ziarul Financiar, luni 23 februarie 2009 ·

PSD va cere renegocierea protocolului de guvernare cu PD-L care sa prevada revenirea la cota progresiva de impozitare in cazul in care veniturile statului vor scadea ca urmare a adancirii crizei, sustin surse din acest partid.

Protocolul de guvernare al aliantei PD-L - PSD prevede mentinerea cotei unice de impozitare de 16%, insa social-democratii nu cred ca lucrurile pot sa mai continue multa vreme asa intrucat, in opinia lor, masura aplicata de mai bine de patru ani nu a condus la cresterea veniturilor statului. Ponderea veniturilor in PIB, potrivit legii bugetului votat de Parlament la finele saptamanii trecute, este de 32,1% (53 mld. euro). In conditiile in care pe fondul accentuarii crizei aceste venituri s-ar putea dovedi nerealizabile, PSD se gandeste sa renegocieze revenirea la cota progresiva de impozitare a venitului si profitului ca alternativa la majorarea altor taxe.

Constantin Nita, vicepresedinte PSD si ministru pentru IMM-uri, spune: "Dupa introducerea cotei unice, veniturile statului nu au crescut, s-au mentinut undeva in jurul procentului de 30-31% din PIB. Este nevoie de o reforma a veniturilor. Cu o cota de impozitare de 16% nu vom rezista in viitor in conditiile in care cheltuielile vor creste. Nu putem merge cu cheltuieli mai mari decat veniturile". Prim-vicepresedintele PD-L Theodor Stolojan sustine, dimpotriva, ca solutia nu este in acest moment cresterea taxelor: "Solutia nu este sa maresti darile in conditii de criza. Nu trebuie sa ne panicam acum in privinta unei ipotetice scaderi a veniturilor. Dar, daca acest lucru s-ar intampla, trebuie sa ne uitam la cheltuieli, de acolo trebuie sa taiem, nu sa punem impozite suplimentare". Dar cat pot scadea cheltuielile? Poti sa mananci mai putin, dar nu poti iesi pe strada fara pantofi. "Ba poti. Mergi descult daca nu ai", crede Stolojan. Liviu Voinea, de la Grupul de Economie Aplicata

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 25 minute
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Rezultate finale alegeri europarlamentare: Cum a votat Diaspora

Mediafax acum o ora
Diaspora a dat un vot mai mare pentru SOS România decât cel pe care l-au dat românii din ţară. Rezultatele finale prezentate miercuri seara de Biroul Electoral Central (BEC) arată că partidul Dianei Şoşoacă a fost votat de 13,52% de românii din Dias

MApN avertizează că rușii răspândesc informații FALSE despre avioanele F-16 din România

Gandul acum 18 minute
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) atrage atenţia asupra unei noi ştiri false lansate de Rusia, prin intermediul canalul pro-Kremlin Telegram/Rybar. Conform acestuia, analiștii militari ruși susțin că „au fost deja efectuate de mai multe ori zbor

Marius Tucă Show începe joi, 13 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 56 minute
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

ALEGERI 2024 – Nicuşor Dan: Birourile electorale trebuie să ia oricât timp este nevoie pentru a verifica şi a înlătura orice suspiciune / Este inadmisibilă organizarea procesului electoral

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a cîştigat un nou mandat în urma alegerilor de duminică, afirmă, meircuri seară, că organizarea alegerilor a fost ”inadmisibilă”, acuzând Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) că nu s-a preocupat să

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum 3 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 3 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°