Cu toate ca nu exista o dovada cauzala a legaturii dintre creditul comercial si crizele macroeconomice, cea mai rapida crestere a volumului creditului a avut loc inainte de Marea Depresiune, scrie Dan Popa, pe blogul lui.
Potrivit unui studios cercetator (McElvaine -1984), la sfarsitul anilor ‘20, 6 din 10 masini erau cumparate in rate. In privinta aparatelor de radio (pe atunci DVD-ul era destul de rar pentru ca inca nu se descoperise), 8 din 10 erau luate pe credit. O alta chestie descoperita de McElvaine: intre 1925 si 1929, soldul total al creditelor de rambursat s-a dublat in SUA.
Bon. Acum sa discutam putin despre creditul comercial. Se stie, acest gen de credit reprezinta cea mai importanta sursa de finantare externa pentru firme. El apare in fiecare bilant si a reprezentat, inainte de declansarea crizei din SUA, mai mult decat jumatate din pasivele pe termen scurt ale firmelor.
Firmele acorda si primesc simultan credite comerciale, astfel incat acestea apar in ambele parti ale bilantului. Mai e de retinut inca ceva: creditul comercial nu este bine diversificat la nivelul firmei, de vreme ce clientii firmei apartin unui anumit sector.
Potrivit lui Kiyotaki si Moore (asta inca de prin 1977), utilizarea creditelor comerciale genereaza socuri care se propaga in economie. Sa luam un caz concret.
Cel in care unul dintre clientii principali ai unei firme nu are bani. Firma ar putea asadar sa nu primeasca banii la timp, generandu-i acesteia probleme in rambursarea propriilor datorii. In cel mai rau caz, respectiva firma va fi si ea in incapacitate de a rambursa datoriile; in cel mai bun caz, calificativul sau de credit va fi doar revizuit in sens descrescator, ceea ce va mari costurile imprumuturilor externe si ale investitiilor.
Neplata creditului comercial nu afecteaza insa doar companiile mari. Ras
