Vasile Neamtu isi trase mapa cu dosare pe care o avea pregatita sub biroul de acasa. Puse in ea insemnarile pe baza carora urma sa negocieze cu ceilalti presedinti de banci si isi suna soferul, care il astepta in fata casei.
- Sunt pregatit.
- Si eu, domnule director, ii raspunse Florin, soferul.
Pe Florin il stia de 20 de ani. Se jucasera impreuna de când erau mici, dar o luase pe un alt drum in viata. Nu-i placuse cartea si lucrase o vreme pe un santier de constructii. L-a luat ca sofer imediat dupa ce a aflat ca din cauza crizei, ramasese fara loc de munca. Florin avea insa o mare calitate. Simtea dinainte cand apare un necaz. Parca il anunta cineva sa nu se bage in cutare afacere. Iar acum, cand auzise ca 5 sefi de banca se intâlnesc ca sa puna de-o alianta neoficiala, nu-i convenea.
- Avem timp, mai putem intarzia, spuse Florin
Vasile zambi. Stia ca Florin nu vede cu ochi buni intalnirea, dar chestiunile astea nu erau de competentele sale. Intalnirea trebuia sa aiba loc, erau prea multi bani in joc.
Ideea o avusese Rolf, care mai condusese banci si prin alte tari si stia cum se petrec asemenea lucruri. Ideea era urmatoarea. In perioadele ca cea la care se referea Rolf, dobanzile la creditele ipotecare scadeau. Clientii bancilor voiau sa isi renegocieze conditiile de imprumut, ceea ce ar fi putut insemna marje de profit mai mici pentru banca.
-Daca un client se duce la o banca sa isi renegocieze creditul, iar banca respectiva accepta imediat, vom asista la o hemoragie a clientilor si apoi la o competitie intre noi, deloc de bun augur. Fiecare banca va incerca sa „fure” de la celelalte banci clientii care vor dobanzi mai mici? Si cum ar putea sa-i atraga, decat oferindu-le costuri ale creditelor cat mai mici cu putinta? Asta unde va duce? La o competitie intre noi, pe dobanzile la credite, adica
