În urmă cu doi ani ajunsesem la concluzia că, în ce priveşte concertele din România, trupele favorite ale rockerilor maturizaţi şi cultivaţi după Revoluţie se cam terminaseră. Adică fuseră, ne lămuriseră şi se duseră. Rămînea de speculat dacă România era capabilă să treacă la nivelul următor, recuperînd decalajul cu contemporaneitatea (care în anii ’90 era cam de 20-30 de ani, iar în ultimii ani a fost redus la 10-15), sau dacă venise timpul să luăm de la capăt aceleaşi trupe, doar-doar ne-om sătura de ele.

Nu ştiu exact ce le place atît la noi, dar în 2009 am fost deja vizitaţi pentru a treia oară de Sepultura (7 februarie) şi de Soulfly (16 martie), două trupe care încearcă să păstreze vie amintirea Sepulturei de acum 15 ani, la data respectivă o revelaţie ridicată din improbabila scenă braziliană (mai neproductivă decît scena românească actuală de metal). Tot cam la a treia vizită au fost şi colegii de generaţie Kreator (9 februarie), probabil cea mai reuşită replică europeană la genul thrash-metal (bunicul metal-ului american actual). Cu Anathema (29 aprilie, Sala Palatului) am discutat şi am înţeles " fete ca la noi nu mai sînt, iar vinul moldovenesc umileşte concurenţa europeană în ce priveşte raportul calitate/preţ. În plus, afară trupa e relativ huidită datorită încăpăţînării de a se înscrie la festivaluri de muzică extremă, evident, spre amuzamentul fraţilor Cavanagh, care stilistic concurează cu Porcupine Tree la titlul de "Floyd-ul mileniului 3", dar, sentimental, îşi au rădăcinile în genuri muzicale mult mai mocirloase. Alte trupe cu afinitate pentru vinul roşu şi românce misterioase, plus o fascinaţie declarată oficial pentru Vlad Ţepeş şi Cioran sînt Moonspell şi Cradle of Filth, cu cota în creştere de la lansarea filmului Twilight încoace. Cele două titulaturi sînt printre puţinele trupe ale generaţiei gotic-metal pentru care eticheta "gotic"