După cum era de aşteptat, sfârşitul absolutimsului doctrinei neoliberale aduce în primul-plan al dezbaterilor de idei concepte şi concepţii care păreau definitiv uitate.
Se caută, în acest fel, să se pună în evidenţă înţelesuri actuale ale unor lecţii pe care contemporanii lor le-au ignorat sau, pur şi simplu, nu le-au priceput. Este ceea ce face istoricul [i jurnalistul Jacques Julliard care scrie pentru Le Nouvel Observateur tableta cu titlul: "Proudhon, marele deziluzionist".
Este vorba despre Pierre-Joseph Proudhon, economist şi sociolog francez, teoretician al socialismului, considerat părintele anarhismului. Punctul de plecare al tabletei lui Jacques Julliard, el însuşi un gânditor controversat pentru ideile sale "catho-proudhoniene" ("catolico-proudhoniene") îl reprezintă antologia din textile autorului "Filosofiei mizeriei" recent apărută în Franţa sub titlul "Liberte, partout et toujours" ("Libertate, peste tot şi pentru totodeauna").
UN AUTOR CARE NU PLACE. Textul debutează abrupt: "Celebrăm în acest an - sau, mai degrabă, trebuia să celebrăm - bicentenarul naşterii lui Pierre-Joseph Proudhon, născut la Besancon, la 15 ianuarie 1809. Proudhon cel mai mare nume al socialismului francez şi, totodată, unul dintre rarii gânditori de origine proletară ai acestei mişcări." După ce deplânge puţinătatea manifestărilor aniversare, J.Julliard enumeră şi câteva cause: "Proudhon nu place nici burghezilor şi nici tehnocraţilor pentru că el este părintele anarhismului." Mai mult, el nu place intelectualilor pentru că nu este violent. "Revoluţionaţi -spunea el- , dar nu răsturnaţi." Or, ceea ce place atât de mult în cazul unei revoluţii violente nu este revoluţia, ci violenţa. Ca şi cum ei (revoluţionarii - n.n.) ar dori să scape, graţie preferinţei lor afişate pentru extremism, de conştiinţa apăsătoare de a munci în imaterial". @N
