Datoriile de peste 1 milion de lei pe care le-a acumulat Urbis i-a făcut pe consilierii locali să ceară o verificare a activităţii societăţii
Societatea de transport local în comun Urbis SA din Baia Mare este în atenţia primăriei după ce consilierii locali au atras atenţia că societatea a acumulat datorii uriaşe. Ieri, în şedinţa Consiliului Local, aceştia au arătat că până la începutul trimestrului al treilea, societatea ar putea intra în incapacitate de plată. „Societatea nu îşi mai poate acoperi cheltuielile, iar până în luna septembrie datoriile ar putea face ca societatea să intre în imposibilitate de plată”, s-a spus ieri în şedinţa consilierilor.
Aceştia au mai rătat că datoriile acumulate au ajuns la 250.000 de lei către bugetul de stat şi circa 1 milion către furnizori. „Din punctul meu de vedere, dacă în contractul cu furnizorii este prevăzută plata la termen de 30 sau 60 de zile, eu nu le consider datorii”, a precizat Vasile Marcel Barbul, şeful Direcţiei de Servicii Publice din cadrul Primăriei Baia Mare.
Potrivit afirmaţiilor aleşilor locali, societatea are de încasat subvenţiile aferente anului 2008 ce însumează circa 1,7 milioane de lei.
Consilierii locali au cerut ori un audit extern pentru a verifica activitatea economică a societăţii din cauza datoriilor mari pe care le-a acumulat. „În primărie există un serviciu de audit intern, dar consilierii au solicitat unu audit extern, ca să fie imparţial”, a mai arătat Vasile Marcel Barbul.
Pe banii primăriei
Societatea de transport în comun local Urbis are capital majoritar de stat, iar acţiunile sunt deţinute 100% de Consiliul Local Baia Mare. Contactat telefonic, Ioan Fârte, şeful biroului de transport nu a vrut să facă nicio declaraţie referitoare la acest fapt. Acesta în schimb a arătat că în momentul de faţă există peste 400 de angajaţi,