Căutînd pe Google diverse reclame despre "mîncarea sănătoasă", am avut surpriza să constat că există peste 1,1 miliarde de intrări pentru sănătate. Noul idol, sănătatea! " mi-am zis. Dar ce-o mai fi cu Dumnezeu, în aceste condiţii. Ei bine, Dumnezeu, sărăcuţul, nu mai provoacă nici jumătate din interesul virtual al sănătăţii, cu doar patru sute şi ceva de milioane de intrări. Nici în România lucrurile nu stau diferit, cu 13 milioane de intrări pentru sănătate şi doar 4,3 milioane pentru Dumnezeu. Desigur, aceasta nu este o statistică, iar sănătatea are nevoie de multă reclamă, în timp ce Dumnezeu, nu " deci ar avea mai puţine motive să apară pe Internet. Mă rog, aşa aş fi înclinat să cred, deşi, dacă te uiţi mai departe pe ce-ţi oferă Internetul la capitolul divin, începi să-ţi schimbi părerea... În orice caz, aceste simple cifre aruncate în eter nu pot să nu te pună pe gînduri.

Obsesia sănătăţii şi a "tinereţii fără bătrîneţe" a făcut din corp un nou "templu al lui Dumnezeu" " spunea un personaj al unui film celebru, în urmă cu cîteva decenii. La rîndul său, vizionarul Baudrillard constata, tot în urmă cu cîteva decenii, că "timp de secole, a existat o străduinţă de a convinge oamenii că nu aveau (un corp, n.n.); astăzi există obstinarea sistematică de a-i convinge de corpul lor. O propagandă necontenită ne aminteşte (…) că nu avem decît un corp şi că trebuie să-l salvăm. (…)…totul probează astăzi că acest corp a devenit obiect de mîntuire. Acesta s-a substituit literalmente sufletului în această funcţie morală şi ideologică". Şi parcă pentru a confirma aceste profeţii, societatea postmodernă a făcut din îngrijirea sănătăţii o responsabilitate de fiecare zi a fiecărui individ, aşa cum îngrijirea sufletului a fost " şi încă mai este, probabil " o sarcină cotidiană pentru orice credincios practicant.

Doar că această obsesie pare să aibă efecte pervers