Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proteste, ameninţări, revendicări

Publicat in Jurnalul, luni 25 mai 2009 ·

Sindicaliştii din chimie şi petrochimie cer redresarea Oltchim, Poşta vrea majorare salarială şi ameninţă cu proteste, iar "Sed Lex" ameninţă cu greva şi boicotarea alegerilor europarlamentare.

Sindicaliştii din chimie atrag încă o dată atenţia asupra consecinţelor economice şi sociale pe care le-ar avea diminuarea drastică a producţiei societăţii Oltchim Râmnicu-Vâlcea. Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie (FSLCP) cere autorităţilor să se implice cât mai repede cu putinţă pentru preluarea instalaţiei de Piroliză de la Arpechim Piteşti, astfel încât să se poată salva la timp producţia societăţii Oltchim.

Combinatul a încheiat primul trimestru cu pierderi de 28 milioane de lei, de aproape opt ori mai mari faţă de rezultatul negativ din perioada similară a anului trecut, iar pentru acest an se estimează pierderi de 151,7 milioane de lei, mai mici cu 35,14% faţă de rezultatul negativ de 234 milioane de lei din 2008.

BOICOTAREA EUROPARLAMENTARELOR

În continuarea acţiunilor de protest, statisticienii afiliaţi la "Sed Lex" ameninţă cu greva şi cu boicotarea alegerilor europarlamentare. Confederaţia a declanşat conflictul de muncă şi a anunţat că va intra în grevă de avertisment joi, apoi în grevă generală, pe 4 iunie, această formă de protest putând însemna boicotarea alegerilor europarlamentare. Sindicaliştii cer plata unor sporuri şi a orelor suplimentare.

Media salarizării în cadrul Institutului Naţional de Statistică şi a unităţilor subordonate este de 720 de lei brut, adică sub valoarea salariului minim brut pe economie pentru studii liceale, de 900 de lei. Absenţa salariaţilor sistemului naţional de statistică de la organizarea alegerilor ar putea duce la "vicierea" rezultatelor la europarlamentare sau chiar la repetarea lor.

AMENINŢARE CU DEMISIA

Şi sindicatul din Poşta Român

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC anunţă că datele privind prezenţa populaţiei la vot vor fi colectate şi prezentate în timp real

Mediafax acum 58 minute
Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 (BEC) a adoptat în şedinţa din data de 28 mai 2024 „o Hotărâre referitoare

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 3 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Macron consideră că Ucraina ar trebui să primească permisiunea de a ataca cu arme occidentale baze militare în Rusia

G4Media acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat marţi că ar trebui să i se permită Kievului să „neutralizeze” bazele militare de unde Rusia lansează rachete asupra teritoriului ucrainean, declaraţie venită în plină controversă asupra posibilităţii fo

Jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, a fost învinsă în primul tur la Roland Garros

Ziua Constanta acum 59 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 3 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Botoşani: O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, după ce a fost lovită de trăsnet - FOTO

News.ro acum 8 minute
O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, luni, în judeţul Botoşani, după ce fost lovită de trăsnet. Pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni, după ce a luat loc o platformă cu 20 de stupi la marginea localităţii Hăneşti. ”La caz au ajun

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum 5 ore
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

Cinci oraşe, conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă

Mediafax acum 2 ore
Cinci municipii reşedinţă de judeţ au fost conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă. Anunţul a fost făcut marţi de Ministerul Afacerilor Interne. Până în prezent, peste 300 de localităţi au fost conectate la sistem.

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum o ora
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/21°
mie.

12°/23°
joi

13°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

15°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

13°/19°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

12°/21°
mie.

12°/20°
joi

11°/19°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

19°
mar.

11°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/26°
vin.

15°/25°