Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politică de stânga

Publicat in Adevarul, miercuri 3 iunie 2009 ·

E un lucru care pare acceptat de toată lumea bună: politica de dreapta e rea prin natura ei, în vreme ce politica de stânga e rea numai prin accident. E un lucru care pare acceptat de toată lumea bună: politica de dreapta e rea prin natura ei, în vreme ce politica de stânga e rea numai prin accident. Ne amintim cu toţii de mişcările studenţeşti care au cuprins Europa de Vest în 1968. Situate undeva între stânga şi anarhie, ele au readus, pentru prima oară după nazism, violenţa în stradă.

În Germania, una dintre scânteile care au declanşat vâlvătaia revoluţionară a tineretului a fost moartea unui student, Benno Ohnesorg, împuşcat în ceafă de un poliţist, în timpul manifestaţiilor de protest stârnite de vizita la Berlin a şahului iranian (2 iunie 1967). Statul federal se dovedea, astfel, un fidel moştenitor al fascismului, iar furia studenţească se simţea, prin aceasta, perfect legitimată. Cealaltă Germanie, Germania democrată, avea la îndemână, dacă mai era nevoie, o probă decisivă împotriva capitalismului asasin.

Pe mormântul lui Ohnesorg au apărut coroane de flori trimise, solidar, de autorităţile comuniste. Otto Schilly, viitorul ministru de interne din guvernul Schröder, a devenit avocatul familiei Ohnesorg, iar Joschka Fischer, viitorul ministru de externe, s-a radicalizat politic ­distingân­du-se, la Frankfurt, ca luptător de stradă, bucuros să spargă vitrine şi să bată poliţişti. „Facţiunea Armata Roşie“ (RAF), în luptă cu sistemul corupt, e coaptă să se lanseze pe piaţă, Gudrun Ensslin, Ulrike Meinhof, Andreas Baader trec la fapte, Rudi Dutschke îndeamnă la conflict armat.

Theodor Adorno le spune învăţăceilor săi că studenţii au devenit evreii momentului. Habermas acuză poliţia federală de terorism, dar previne, e drept, asupra unei reacţii inadecvate a revoluţionarilor, ameninţaţi să alunece în „fascism de stânga“ (de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI 2024 – Emil Boc câştigă al şaselea mandat de primar al municipiului Cluj-Napoca, cu 45% dintre voturile exprimate – numărătoare paralelă

News.ro acum 35 minute
Primarul în funcţie al municipiul Cluj-Napoca, Emil Boc, câştigă cel de-al şaselea mandat în urma alegerilor de duminică, cu 45% dintre voturi, potrivit numărătorii paralele realizate de liberali. Potrivit Cluj 24, după ce liberalii au numărat 100 d

Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în Franța după înfrângerea în alegerile europene

Ziare.com acum 4 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul duminică, 9 iunie, după înfrângerea zdrobitoare a partidului său în fața Adunării Naționale de extremă dreapta la alegerile europene, informează Politico.eu. Prima rundă va avea loc pe 30 i

ALEGERI 2024 - PNL a pierdut Primăria Deva, aceasta fiind câştigată de PSD/ Noul primar se numeşte Lucian Rus

News.ro acum 26 minute
Funcţia de primar al municipiului Deva, judeţul Hunedoara, a fost pierdută de candidatul PNL, Florin Oancea, primar în funcţie care a candidat pentru un nou mandat. Noul primar este Lucian Rus de la PSD.

Gabriela Firea îl critică pe Sebastian Burduja: „De dimineaţa până seara el avea o problemă doar cu mine. În viață totul se decontează”

HotNews acum o ora
Imediat după publicarea exit-poll-ului CURS-Avangarde, Gabriela Firea i-a reproşat lui Sebastian Burduja că, în loc să prezinte un program pentru Capitală şi „să comunice critic faţă de neajunsurile şi neîmplinirile” lui Nicuşor Dan, liberalul avea

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

ALEGERI 2024 - Ciolacu: Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL, cu 5 în faţă, e o bază de discuţie dacă transformăm această alianţă electorală într-o alianţă politică

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că scorul electoral obţinut de alianţa PSD-PNL este un punct de pornire cu privire la posibilitatea unei alianţe electorale între cele două formaţiuni. ”Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 5 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 6 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

Europarlamentare Ungaria: FIDESZ este în frunte, dar câștigătorul moral este partidul lui Magyar cu 31%

HotNews acum 2 ore
Partidul de dreapta al premierului ungar Viktor Orban, Fidesz, este în frunte cu 43,8% din voturi la alegerile pentru Parlamentul European, dar câștigătorul moral este partidul de opoziție Tisza al lui Peter Magyar cu 31%, conform rezultatelor parți

Premierul Belgiei şi-a anunţat demisia, în urma pierderii alegerilor legislative

News.ro acum 2 ore
Liderul belgian Alexander De Croo a declarat că va fi prim-ministru "demisionar" începând de luni dimineaţă, după ce partidul său de centru-dreapta, Open VLD, a înregistrat o scădere drastică a numărului de voturi în alegerile legislative de duminic

Vremea

București
acum

23°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/32°
mar.

18°/31°
mie.

16°/21°
joi

15°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/25°
joi

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

16°/27°
mar.

16°/25°
mie.

16°/20°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

21°
lun.

18°/27°
mar.

17°/28°
mie.

16°/20°
joi

14°/22°