Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursa neagră a vibrantelor omagii

Publicat in Jurnalul, vineri 5 iunie 2009 ·

Am mai scris, nu demult, despre alchimia vibrantelor omagii. Adică despre modul în care erau elaborate textele consacrate, cu un prilej sau cu altul (dar parcă de prilejuri... omagiale mai era vorba?), cuplului prezidenţial. Se cunoaşte, însă, mai puţin faptul că operaţiunile atât de alambicate prin care se consuma publicarea acestor texte nu era o treabă uşoară.

Dimpotrivă, începând de la selectarea "omagiatorilor" şi până la punerea în pagină a compunerilor cu pricina, curgea multă apă pe Dâmboviţa. Dincolo, însă, de aceste operaţiuni, să le zicem tehnice, era vorba şi despre o anume diplomaţie, de nişte demersuri stăruitoare pe care redactorii în­sărcinaţi cu asemenea treburi erau obligaţi să le depună chiar pe lângă iscălitorii sloganurilor de tip "pu­pinc..iste" (să mă ierte cititorii mai pudibunzi, dar nu am cum scoate termenul din dicţionarele de specialitate!).

În anii de apus ai ceauşismului - pentru că acesta era adevărul, cel care fusese, odată, o veritabilă speranţă a românilor, devenea, tot mai apăsat, o dezamăgire -, lucrul cel mai greu era să găseşti nu doar autori, ci şi iscălitori ai compunerilor deja scrise din redacţie.

Nici măcar în ilegalişti - monştri sacri ai partidului! - nu mai puteai avea încredere, mai cu seamă după "episodul Pârvulescu". Vorba ceea, suflai şi-n iaurt până să vezi textul apărut. Aşa de pildă, a trebuit, mort-copt, să ia un asemenea "omagiu" de la Mihail Cruceanu, vechi militant al partidului şi, pe deasupra, participant la Congresul din mai 1921. În pofida vârstei sale înaintate, omul îşi conservase inteligenţa vie, ca şi vorba cu tâlc: ascuns, dar bine ţintit.

A pornit, aşadar, venerabilul ilegalist caruselul epi­tetelor, când, la un moment dat, a rostit foarte răspicat: "În înaltele funcţii de partid şi de stat în care l-a învestit NE­VASTĂ-SA" (fireşte, majusculele îmi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 27 minute
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Papa Francisc se va întâlni cu actori de comedie din întreaga lume, inclusiv cu Whoopi Goldberg

News.ro acum o ora
Papa Francisc, care spune că se roagă în mod regulat "Doamne, dă-mi simţul umorului", se va întâlni cu comedianţi din întreaga lume, inclusiv cu actriţa americană Whoopi Goldberg, pe 14 iunie, a anunţat sâmbătă Vaticanul, relatează Reuters. Mai târz

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Palestinienii spun că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 50 de morţi

News.ro acum o ora
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Mesaj emoționant lăsat de Daliana Răducan după ce și-a unit destinele cu Răzvan Simion. Prezentatorul de la Neazta s-a căsătorit în mare secret

Cancan acum 2 ore
Răzvan Simion și Daliana s-au logodit acum un an și, în aceeași perioadă, au făcut public anunțul despre nunta lor, planificată pentru vara următoare! Până acum, cei doi au preferat să rămână discreți, așa că, astăzi, pe 8 iunie 2024, cei doi și-au

Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, într-o comună din Hunedoara

Mediafax acum 46 minute
IPJ Hunedoara arată că poliţiştii din Brad a fost sesizaţi, sâmbătă, prin apel la 112, despre faptul că, pe raza comunei Bucuresci, o persoană oferă plicuri cu bani pentru a influenţa alegătorii. O patrulă de intervenţie s-a deplasat la faţa locului

Cum afli la ce secție de votare poți vota la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie 2024

HotNews acum 2 ore
Românii sunt așteptați la urne duminică, 9 iunie, pentru a vota în cadrul alegerilor locale și europarlamentare. Ei pot merge la secțiile de vot între orele 7 și 22. Sectie de votareFoto: Hotnews Pentru alegerile locale, cetățenii pot vota la secția

Avertizare NOWCASTING cod portocaliu de furtună pentru București și Ilfov

HotNews acum 2 ore
Meteorologii anunță un cod portocaliu de vreme rea pentru București și mai multe localități din Ilfov. Furtună în BucureștiFoto: DreamsTime Potrivit meteorologilor, vor fi descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care local vor acum

Trei muncitori au ajuns în spital, după o explozie pe un șantier din Ibiza. Unul dintre ei este din România

Ziare.com acum 4 ore
Trei bărbaţi, între care unul din România, au fost răniţi, vineri, 7 iunie, într-o explozie care a avut loc în timp ce lucrau într-un şanţ pe un şantier din Ibiza, relatează Periodico de Ibiza y Formentera. Potrivit Departamentului de Sănătate din I

Trei moldoveni au fost reținuți, în Franța, după ce au vopsit pe ziduri sicrie cu mesajele: "Soldat francez în Ucraina"

Ziare.com acum 3 ore
Trei persoane din Republica Moldova au fost reţinute şi plasate în arest la Paris, fiind suspectate că au aplicat pe ziduri şabloane de tip graffiti ce reprezintă sicrie, însoţite de menţiunea "Soldat francez în Ucraina", potrivit BFMTV. În momentul

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/29°
lun.

17°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

28°
sâm.

19°/28°
dum.

19°/25°
lun.

20°/27°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°