Cei 65 de ani scurşi de la debarcarea aliaţilor occidentali pe plaja Normandiei au prilejuit din nou mari desfăşurări în spaţiu: oameni şi arme, şefi de state şi servicii secrete, veterani în cărucioare cu rotile, zăngănindu-şi vechile decoraţii, tineri mereu aliniaţi, cu privirea aţintită în viitor. Viitor despre care se speră că nu va mai impune asemenea sacrificii: au murit atunci 10.000 de oameni " americani, britanici, canadieni " pentru eliberarea Europei de armatele naziste. Pentru foarte mulţi tineri, această zi a fost ultima din viaţa lor.
Pentru cei care au supravieţuit, viaţa n-a mai fost niciodată aceeaşi. Cînd preşedintele de azi al Statelor Unite, Barack Obama, a omagiat generozitatea, detaşarea de sine, altruismul (selflessness) celor de atunci, n-a făcut decît să consemneze dimensiunea unei datorii imposibil de plătit. Încă mulţi americani cred că D-Day a însemnat sfîrşitul războiului, că a fost ziua cînd a triumfat democraţia în Europa şi par să nu observe că, pentru o jumătate de continent, războiul s-a terminat cu o nouă formă de totalitarism. Tot ceea ce s-a întîmplat după încheierea conflictului militar " Războiul Rece însoţit de atîtea "războaie calde", decolonizarea Africii şi a Asiei " modifică schema inerentă victoriei: "băieţii buni i-au învins pe băieţii răi"; o analiză mai aplicată a alianţelor şi a consecinţelor acestora ar explica mai adecvat avatarurile postcomunismului în Europa Centrală şi de Est, evoluţiile politice ale stîngii occidentale.
Autorităţile din Rusia abordează problema, fără complexe: s-a creat o "Comisie de luptă împotriva falsificării istoriei în dauna intereselor ruseşti". Din chiar denumirea Comisiei reiese " aşa cum se observa recent într-un articol din Izvestia " că nu e nici o dramă dacă istoria se falsifică, de dragul intereselor Rusiei. Invers " e rău. Pe acest val al reinterpretărilor, Kirill "
