Aşadar, un ziar a determinat demisia unui ministru. Ba încă un ziar de sport. E drept că şi ministrul era de sport. Şi de tineret. Aşa că rimează. A fost o campanie cu dezvăluiri în cascadă, preluată şi ajutată de alte publicaţii " ceea ce rar se întîmplă. În cursul campaniei, fiecare a reacţionat după vîrstă şi pregătire. Personajul principal, de pildă, Monica Iacob Ridzi, la început a zis că nu ştie în detaliu pe ce s-au cheltuit banii ăia şi nici nu prea-i priveşte asta pe ziarişti sau pe opinia publică; după care a precizat că nu demisionează; după care a zis că n-are ce documente să dea comisiei parlamentare, că hîrtiile respective sînt la Parchet; după care a găsit totuşi hîrtiile şi le-a dus la Comisie; după care totuşi a demisionat.

Între timp, a plouat cu calcule. De o parte, jurnaliştii au afirmat că s-au plătit zeci de mii de euro pentru cîteva scînduri. De cealaltă, doamna ministru a socotit că abia dacă s-au chetuit cîţiva lei pe cap de participant, luînd în calcul nenumăratele evenimente organizate cu ocazia Zilei Tineretului. Poate că unii or fi prestat pe gratis şi s-a echilibrat. În paranteză fie spus, e drăguţ că acest scandal capitalist a fost creat de celebrarea unei sărbători, orişicît, comuniste, că nu prea s-a băut şi cîntat de 2 Mai la Paris, Washington sau Berlin.

Campania Gazetei Sporturilor a înregistrat şi două " după ştirea mea " premiere: 1. scotocind după toate încrengăturile de afaceri ale Monicăi Iacob Ridzi, ziarul nu s-a sfiit să-şi menţioneze propriul patron; 2. o vedetă din acelaşi trust, şucărită din motive personale pe GSP, n-a ezitat să reia un zvon conform căruia toată agitaţia ar fi pornit de la un contract de publicitate cu MTS, pierdut de o firmă din anturajul jurnaliştilor-anchetatori.

Nu contează faptul că dacă s-ar dovedi cumva nu că MIR a cheltuit fără noimă banii despre care s-a făcut vorbire " c