Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Învăţăturile profesorului de teatru David Esrig

Publicat in Adevarul, miercuri 5 august 2009 ·

Cel care i-a îndrumat pe Alexandru Tocilescu şi pe Irina Petrescu continuă să ridice calitatea artei dramatice româneşti la Academia germană Athanor.Regizorul şi profesorul David Esrig (74 de ani) a invitat mai mulţi tineri actori români la atelierul de artă dramatică „În căutarea teatrului existenţial“. „Cu mine nu este niciodată comod“, a mărturisit regizorul, într-o conferinţă de presă susţinută, ieri, la Institutul Cultural Român din Bucureşti. David Esrig consideră că primul pas spre „fanatismul artistic“ este depăşirea comodităţii.

În perioada 9 august - 9 septembrie, la Burghausen, în Germania, acesta a promis că va lucra câte opt ore în fiecare zi, cu cei 15 actori selectaţi din peste 50 înscrişi. Artiştii sunt angajaţi ai unor teatre din Bucureşti şi din ţară.

Printre ei se numără Ioana Calotă şi Cristina Păun (Teatrul „C.I. Nottara“, Bucureşti), Cristian Grosu (Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ Cluj-Napoca), Emilia Bebu (Teatrul „Bulandra“, Bucureşti), Manuela Golescu sau Raluca Iani (Teatrul Naţional „Radu Stanca“, Sibiu).

Românii, mai buni ca germanii

Regizorul a declarat pentru „Adevărul“ că îşi doreşte să regizeze un nou spectacol, dar nu a găsit încă distribuţia potrivită. El a remarcat că tinerii actori români au un potenţial mai mare, în comparaţie cu cei germani, datorită „vechii culturi ţărăneşti, tradiţionale“, mai prezentă ca în Germania, dar şi datorită unei mult mai pregnante tendinţe către joc.

„Nu ştiu dacă se întâmplă lucruri palpitante pe scena din România, pe care o cunosc prea puţin. Dar există un mare potenţial. Actorii cu care voi lucra la Burghausen sunt talentaţi şi, dacă au noroc să le vină roluri bune, văd un viitor frumos pentru ei“, ne-a declarat regizorul. Metoda sa de predare pune accent pe decodificarea textului dramatic şi urmăreşte descoperirea acţiunilor f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum o ora
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 21 minute
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

A decedat Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA

News.ro acum 2 ore
Fostul baschetbalist american Jerry West, legendă a echipei Los Angeles Lakers, a decedat miercuri, la vârsta de 86 de ani. El era baschetbalistul reprezentat pe celebrul logo al NBA. Fost jucător şi antrenor al celor de la Los Angeles Lakers, Jerry

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Bucureşti – Avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3 / Furnizarea gazului a fost sistată pe mai multe străzi

News.ro acum o ora
Distrigaz Sud Reţele anunţă, miercuri, o avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3, fiind impusă sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale pe anumite străzi din Sectorul 3 al municipiului Bucureşti şi di

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum 2 ore
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 3 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

ALEGERI LOCALE 2024 - Consilii locale: PSD – 35,86%, PNL – 29,33%, AUR – 9,55%- rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 15 minute
PSD a obţinut 35,86 la sută din voturile pentru Consiliile locale, pe locul al doilea clasându-se PNL, cu 29,33 la sută, iar pe al treilea - AUR, cu 9,55 la sută, indică rezultatele parţiale anunţate, miercuri seară, la ora 20.00, de Biroul Electora

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 4 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/32°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

23°
mie.

16°/24°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

25°
mie.

21°/25°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/24°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°