Cea mai lungă zi cu trenul a fost cînd, pe vreo 36 de grade, am străbătut aproximativ toată ţara, spre localitatea Şimian, situată dincolo de Oradea, aproape de graniţa cu Ungaria. De la Oradea spre Valea lui Mihai (oraşul cel mai apropiat de comuna Şimian) a fost o călătorie mai puţin obişnuită. Uitîndu-mă, într-o doară, pe Internet, la ruta respectivă, mi s-a confirmat că şi aici se pot întîmpla lucruri neaşteptate " şi chiar s-au petrecut: "O tînără în vîrstă de 20 de ani a născut joi în trenul personal Oradea-Satu Mare, asistată de o doctoriţă care face naveta în comuna Şimian. Medicii de la Maternitatea Oradea au anunţat ieri că inedita naştere a fost un succes. Izaura Varga şi fetiţa nou-născută, botezată după mamă, Izaura Monica, sînt perfect sănătoase." (EVZ.ro din 7 iunie 2008)

Mă abţin să comentez numele Izaura, care, în familia respectivă, se pare că a devenit trediţional " măcar din simplul motiv că şi eu mă uitam, pe vremuri, cu sufletul la gură, la peripeţiile sclavei în cauză (din cîte ştiu scrisă cu "s"). Pot doar să certific senzaţia de altă lume pe care mi-a dat-o ruta respectivă: trenul trecea, după ce a lăsat în urmă palatele cu turnuleţe din Huedin, de-a dreptul prin cîmpuri şi pe sub copaci. Aproape că auzeai foşnetul ierbii " aş spune dacă aş fi, Doamne fereşte, suficient de poetică; sau te aşteptai la cercuri extraterestre prin lanurile de porumb pe care le tăia calea ferată " aş adăuga, dacă m-aş şti o fană a Dosarelor X. Cert e că, în anumite locuri, nu mai vedeai nimic de copaci, erai pierdut în pădure…

A fost un drum special. Cînd am ajuns la Valea lui Mihai (Mihai care, am aflat, în ciuda aşteptărilor, nu era Mihai Viteazul, deşi noi veneam de pe urmele lui, de la Cîmpia Turzii…), am aflat că, în anumite locuri pe care le vedeam pe geam, pe vremea lui Ceauşescu se trecea fraudulos frontiera spre Ungaria. Erau cărări ascun