În 1989, această televiziune emitea două ore pe zi. După 1989, TVR n-a prididit să emită non-stop pentru cine se afla la putere şi îi dădea telefon preşedintelui. Am luptat împotriva "dalmaţienilor" TVR, crainicii-prezentatori ai programelor ceauşiste: Marinescu, Popescu, Ciurăscu, Şoloc. Continuînd şi după Revoluţie să prezinte în acelaşi stil ştirile, ba, mai rău, mai degrabă manipulant decît un pic obiectiv, actorul Rebengiuc le-a făcut cadou un sul de hîrtie igienică, spre a se şterge la gură după fiecare ştire rostită deformat. Dintre toţi, Marinescu şi-a făcut mea culpa. Mastodontul, ca instituţie şi mentalitate, a fost păstrat slugarnic de către preşedinţii săi. Mulţi angajaţi, multe interese, aparate învechite, publicitatea, greşeli în licitaţii vădit în favoarea altora, administraţie proastă. Multe reproşuri se fac televiziunii publice. Întîi a fost Aurel Dragoş Munteanu. După cîteva luni, recompensat în 1990 cu funcţia de ambasador la ONU. Răzvan Theodorescu a rămas celebru prin cîteva gesturi de neuitat. A adus celebra motivaţie că nu se poate transmite o demonstraţie anti-Iliescu, din Piaţa Victoriei, din cauza ceţii. Oricît de istoric al artei este, n-a rezistat asaltului de către manifestanţi al televiziunii şi a decis întreruperea emisiei din timpul mineriadei din 13 iunie 1990. "Dacă n-aş fi făcut acest lucru, s-ar fi iscat un adevărat război civil." I-a urmat Paul Everac, dramaturg de profesie, recompensat pentru serviciile aduse preşedintelui Ion Iliescu în campania electorală. Multpreaneliniştit pentru funcţia sa, multpreanepriceput în administraţie, Everac citea sîmbătă de sîmbătă tablete, un festival de înjurături la adresa cui nu-i era pe plac lui ori puterii. Şi-a semnat singur demisia realizînd un Revelion transmis în direct din trei studiouri şi care a scos din minţi întreg spectrul politic. I-a urmat absolut platul Popa, fără nici o fap