în memoria Magdalenei Boiangiu

Nu mai văzusem de cîţiva ani mica biserică din satul Vioreşti (judeţul Vîlcea). De altfel, din 2004, bisericuţa construită la 1781 (7290 după stilul vechi) de un vătaf de plai pe nume Ioan Ursanu se află într-un amplu program de restaurare. La un moment dat li s-a adus la cunoştinţă sătenilor că biserica cu hramul "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului" este monument istoric, că nu mai poate fi reparată şi consolidată, ca pînă atunci, de gospodarii satului şi că e nevoie de o echipă specială de restauratori. Bunica şi ceilalţi vecini de pe uliţă au fost la început nemulţumiţi aflînd că nu se vor mai ţine acolo slujbe pentru o bună perioadă de timp. Lucrările au durat mult pentru că biserica se degradase, între timp, periculos (fondurile alocate restaurării în anii ’90 fuseseră irosite sau dispăruseră prin cine ştie ce buzunare "fără frică de Dumnezeu").

Mai întîi, a fost consolidată fundaţia, apoi acoperişul a fost reconstruit cu totul, suprafeţe întregi de tencuială au fost refăcute, s-au pus ferestre, curtea a fost pietruită, a fost săpat un sistem de scurgere a apei şi s-a montat un paratrăsnet înalt de zece metri. De mai bine de un an de zile se lucrează exclusiv la refacerea picturilor. Căci, dincolo de locul aproape spectaculos al amplasării " pe un podeu înalt străjuit de valea rîului Cerna şi de stîncile de nisip ale Măgurei Slătiorului " pictura din 1807, atribuită unui oarecare zugrav Dima, conţine un motiv unic în iconografia ortodoxă: friza cetei potecaşilor, potecaşii fiind ţărani însărcinaţi să apere graniţa cu Austro-Ungaria, cutreierînd călare potecile înguste de munte. Vreme de cîteva decenii, în secolul al XVIII-lea, după domnia lui Constantin Brâncoveanu, graniţa trecea chiar prin acest sat. Potecaşii, purtînd anteriu şi potcap negru şi înconjurînd călare biserica pe sub streaşina de şindrilă (fiecar