Stimată redacţie,
Am urmat "calea lentă", recomandată de dvs. şi cred că am reuşit: azi nu am făcut nimic! Chiar aşa, afară se întunecă deja, iar eu, trecînd în revistă ziua care se încheie, am sentimentul foarte clar şi plăcut că toată ziua de azi nu am făcut chiar nimic. Ceea ce, trebuie să recunosc, mi-a dat, o vreme, şi un anumit sentiment de vinovăţie...
Dar iată cum s-au petrecut lucrurile: sînt în vacanţă, undeva la ţară. Îmi luasem din Bucureşti (aici nu e nici un fel de presă) numărul din Dilema veche despre "Calea lentă" pe care mi-l recomandase un bun prieten în care am toată încrederea. Aşa că azi-dimineaţă, cînd m-am sculat (tîrziu...), mi-am făcut cafeaua, m-am aşezat tacticos în şezlong şi am început să citesc. Am citit (aproape) din scoarţă în scoarţă, dar, ca să fiu sincer, mi-au plăcut mai ales articolele tematice, cele despre cum să trăieşti lent. Şi cu cît citeam mai mult, cu atît mă înfundam mai tare în şezlong, hotărît să nu mă las dus la nici o treabă. Trecuse astfel de miezul zilei cînd am împăturit revista, hotărît să mă apuc, în sfîrşit, de lucru. Soţia mea trebăluia de mult prin gospodarie iar eu, iată, zăceam fără să fac nimic! Mă încerca deja un sentiment incomod că am cam pierdut timpul, că se duce ziua şi nu am făcut nimic... Dar dacă e să fie downshifting, cum am înţeles de la domnul Bogdan Iancu, păi atunci să fie downshifting pînă la capăt! " mi-am zis eu în secunda următoare. Aşa că am plecat să mă plimb prin pădure. Am mers ce am mers pe un drum forestier care porneşte din susul satului şi, la un moment dat, m-am hotărît să intru în pădure, să mă uit după ciuperci. Dar n-am găsit nici una! Aşadar, nu am făcut nici asta, nu m-am întors nici măcar cu nişte ciuperci acasă, nimic...
Pe drum m-am întîlnit cu nişte turişti, veniţi şi ei la rude, probabil. M-am uitat să văd ce fac. Făceau un grătar. Şi iar am avut o
