Nu cred că am la îndemână un mai nimerit mod de a întâmpina tipărirea "Romanţelor pentru mai târziu" ale lui Ion Minulescu, în noua serie a "Biblio­tecii pentru toţi", decât prin aceste stihuri: "Străinule ce baţi la poartă/ De unde vii/ Şi cine eşti?.../ Străinule de lumea noastră/ Răspunde-ne de unde vii/ Prin care lumi trăind coşmarul nepovestitelor poveşti/ Şi-n care stea găseşti culoarea decoloratei nebunii?...".

Nu cumva şi în zilele noastre, în care, pentru prea mulţi, arta se confundă cu kitsch-ul, iar valoa­rea (în absolut) este uzurpată de valoarea de întrebuinţare, muzicalitatea solemnă, ba chiar şi "tonul fanfaron şi teatral" (G. Călinescu) pot face ca lirica minulesciană să aibă soarta prezisă în finalul "Roman­ţei pentru noul venit": "Dar poarta a ră­mas închisă la glasul artei viitoare"? Fi­reş­te cu amendamentul că în loc de "Era prin anul o mie nouă sute opt - îmi pare" să citim: "Era prin anul două mii nouă - sunt sigur".

Dacă ar fi să dăm "par­tea leului" devoratorilor de biografii ro­man­ţate, Ion Minulescu are câteva date care l-ar putea face să fie erou al unei cărţi de succes. Viitorul scriitor se naşte în Bucureşti, în noaptea de 6 spre 7 ianuarie 1881. Tatăl său, Tudor Minulescu, murise, cu nici o săptămână în urmă, în timpul petrecerii de revelion, iar mama sa, Alexandrina, născută Ciucă, rămâne văduvă de foarte tânără. În cei 63 de ani cât i-a fost dat să vie­ţuias­că, Ion Minulescu a fost şi adulat şi contestat, aşa după cum îi stă numai bine unui scriitor "la modă".

Nici moartea sa nu iese din tipare: Minulescu se stinge în urma unui colaps cardiac, răvăşit fiind de bombardamentele americane asupra Bu­cu­reş­tiului. "Totul - îşi va aminti peste ani Claudia Millian, soţia poetului - din­tr-o hotărâre necu­nos­cută şi peste împo­tri­vi­rea mea a trecut totul ca o apă în­ghe­ţa­tă." Dar,