Dumneavoastră, ca specialist, ce ne puteţi spune despre...? Nu mă întrebaţi: "specialist în ce?", căci nu aş putea să vă (mai) răspund. Iar cînd răspund totuşi că nu sînt deloc specialist în problema despre care sînt întrebat, mi se spune că nu contează sau că "nu se poate, dumneavoastră ştiţi...". Ce-oi fi ştiind, nici eu nu ştiu! Dar pentru că mama m-a învăţat să fiu politicos, mă jenez să refuz şi spun şi eu ce ştiu...
Şi uite aşa, de cîţiva ani de zile, îmi dau public cu părerea despre ouă încondeiate şi urbanism, despre produse tradiţionale şi soarta României, despre lipsa WC-urilor publice şi excesul de maşini din Bucureşti, despre sondaje referitoare la tinerii din Europa şi despre utilizatorii de Canon din România, despre vînătorile lui Ţiriac şi despre bloguri, şi cîte şi mai cîte (dar nu despre politică!). Se poate şi mai rău, desigur. Un prieten, profesor de psihiatrie, îmi povestea zilele trecute, de pildă, că a trebuit să dea un interviu despre "de ce poartă Băsescu cămăşi în carouri (sau în dungi, nu mai ştiu)?". Dumneavoastră, ca specialist... "Specialist în ce, Doamne iartă-mă!?" " s-a crucit prietenul meu.
Nu a fost totdeauna aşa. Era o vreme cînd chiar eram specialist, adică pur şi simplu un profesionist într-un anumit domeniu, ştiind binişor cîteva lucruri, puţine, dar suficient de clare. E adevărat că pe atunci, în afară de cîţiva studenţi şi colegi, nimeni nu ştia acest lucru " şi oricum nimeni nu era interesat de acest fapt. Exceptînd un cerc academic restrîns, nimeni nu mă întreba ceea ce ştiam. Din momentul în care am devenit directorul MŢR, iar acesta a început să aibă o vizibilitate poate chiar excesivă, am devenit tot mai mult o "persoană publică", de rangul doi spre trei, dar totuşi o persoană publică. Şi ca persoană publică am devenit, public, şi "specialist", iar gestionarii acestui spaţiu public mă întreabă tot mai mult
