Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dumnezeu

Publicat in Dilema Veche, joi 22 octombrie 2009 ·

Pe măsură ce creşte numărul de victime ale războaielor religioase, Dumnezeu capătă o reputaţie tot mai proastă. Dar războiul împotriva lui Dumnezeu a avut şi el victimele sale. Iată de ce avem nevoie de un armistiţiu şi de ce secularismul este o ameninţare la adresa lumii în aceeaşi măsură ca şi fundamentalismul.

"Dumnezeu e mort"

Nu. Cînd Friedrich Nietzsche a anunţat moartea lui Dumnezeu în 1882, s-a gîndit că în lumea modernă a ştiinţei oamenii aveau să fie în curînd incapabili să mai conceapă ideea de credinţă religioasă. Deja la momentul în care The Economist a publicat celebra ediţie "Dumnezeu e mort", în 1999, chestiunea părea indecisă, în pofida creşterii religiozităţii politizate " fundamentalismul " în aproape toate credinţele principale, încă din anii ’70. Un ayatollah necunoscut l-a detronat pe şahul Iranului, sionismul religios a ieşit la iveală în Israel, iar în Statele Unite Majoritatea morală a lui Jerry Falwell şi-a anunţat opoziţia fermă faţă de "umanismul secular".

Dar abia din 11 septembrie 2001, Dumnezeu a dovedit că este viu dincolo de orice îndoială " cel puţin în ceea ce priveşte dezbaterea publică globală. Cîtă vreme jihadiştii atacă America, Orientul Mijlociu este tot mai radicalizat şi, cu un "creştin renăscut" la Casa Albă vreme de opt ani, e cam greu de găsit cineva care să nu fie de acord că Dumnezeu este viu. Chiar şi editorul-şef al The Economist a devenit recent coautorul unui volum intitulat Dumnezeu s-a întors. În vreme ce mulţi pun sub semnul întrebării relevanţa lui Dumnezeu în vieţile noastre private, în spaţiul public global există o cu totul altă dezbatere: este oare Dumnezeu o forţă a binelui în lume? Aşa-numiţii "noi atei" " ca Richard Dawkins, Sam Harris şi Christopher Hitchens " au denunţat credinţele religioase nu doar ca fiind retrograde, ci de-a dreptul nocive; ei se consideră promotorii unei campa

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Allen Coliban își recunoaște înfrângerea la Primăria Brașov. Mesaj pentru George Scripcaru

HotNews acum 19 minute
„Am pierdut alegerile la Primăria Brașov. Îmi asum această înfrângere și sunt convins că și mulți dintre voi simțiți același regret adânc. Îmi pare rău. Primarul Brașovului, Allen ColibanFoto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu Vă mulțumesc pentru to

Cătălin Drulă a declarat că va convoca alegeri pentru conducerea USR!

Ziua Constanta acum 47 minute
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat în urmă cu puțin timp că va convoca alegeri pentru conducerea partidului. În cărți pentru șefia partidului sunt Dominic Fritz, primarul Timșoarei și Elena Lasconi, primar la Câmpulung și Daniel-Lucian Vizi

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 2 ore
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu „Predarea lui Paul-Philippe al României se va rejudeca!“

Ziua Constanta acum 47 minute
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu anunță că predarea lui Paul-Philippe al României se va rejudeca! „Sunt în măsură să vă furnizez informații, de astăzi, de la justiția din Malta. Predarea fugarului Paul-Philippe al României se va rejudeca. Instan

Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR: Rezultatul alegerilor este sub aşteptările pe care le-am avut. Îmi asum acest rezultat. Voi convoca în USR alegeri pentru un nou preşedinte - VIDEO

News.ro acum 54 minute
Liderul USR Cătălin Drulă a anunţat luni că va renunţa la funcţia de preşedinte al partidului, pe care o deţine de aproape doi ani, afirmând că rezultatul alegerilor a fost sub aşteptări şi că şi-l asumă, urmând să convoace în USR alegeri pentru un

Rareş Bogdan: Rezultatele confirmă că PNL rămâne principala forţă de dreapta a României, la un procent de peste 28% / PNL obţine opt mandate sigure la europarlamentare, posibil nouă, la redistribuire

News.ro acum 24 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat că rezultate la alegeri arată că românii au votat în cunoştiinţă de cauza, în condiţiile în care liberalii şi-au dublat procentul şi au ajuns la peste 28% la vot politic, în condiţiile în care acum u

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa în Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9)

Ziua Constanta acum 31 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa marţi, la Riga, Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de Preşedintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs, şi de Preşedintele Republicii Polone

Allen Coliban admite că a pierdut Primăria Braşov: Îmi asum această înfrângere

Mediafax acum o ora
„Am pierdut alegerile la Primăria Braşov. Îmi asum această înfrângere şi sunt convins că şi mulţi dintre voi simţiţi acelaşi regret adânc. Îmi pare rău. Vă mulţumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-aţi acordat. Pentru toată energia. Pentru toate î

Alegerile europene: Moneda euro s-a depreciat după anunțarea rezultatelor

HotNews acum 24 minute
Agravarea îngrijorărilor politice în Europa este posibil să pună noi presiuni asupra monedei euro, după ce la alegerile pentru Parlamentul European liderii din Franţa şi Germania au suferit pierderi, susţin analiştii intervievaţi de Bloomberg, prelu

Vremea

București
acum

35°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/31°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/26°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/30°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/25°