Cine a fost Petru Dumitriu? Iată o întrebare la care răspunsurile sunt pe cât de variate, pe atât de controversate. Pentru Eugen Simon, autorul unui excepţional, din toate punctele de vedere, volum de "Convorbiri cu Petru Dumitriu", este "un personaj care se confesează şi, de multe ori, se căieşte".

"Un mare scriitor, care priveşte în urmă şi reconstituie lumea dramatică prin care a trecut şi din care, la un moment dat, a fugit. Pentru a intra în alta, lumea frigului." Pentru alţii, autorul "Cronicii de familie" este "cel mai interesant, dar şi cel mai cinic reprezentant al literaturii realist-socialiste din România". (Vl. Tismăneanu şi Cristian Vasile)

Se poate spune că momentul de cotitură al carierei sale literare este 1953, an în care îi apare nuvela "Bijuterii de familie", care conţine "in nuce" capodopera "Cronică de familie", apărută în 1957. Fără vorbe mari, de circumstanţă, aceasta este şi rămâne o carte de referinţă pentru biografia scriitorului, dar, mai ales, pentru destinele literaturii româneşti. în 1959, "Cronica..." este tipărită, sub titlul "Les Boyards", în limba franceză, la Editura Seuil. îşi păstrează deplinul adevăr aprecierile criticului Raymond Jean, care consideră stilul lui Petru Dumitriu ca fiind "al unui Balzac trecut prin Proust".

ARTA DE A FI ALTFEL

Apogeul carierei pe linia administrării politice a culturii o va atinge o dată cu numirea sa ca director al Editurii de Stat pentru Literatură şi Artă - singura editură care tipărea literatura română. Directoratul lui Petru Dumitriu a fost de bun augur, el iniţiind colecţia "Clasicii Literaturii Universale" şi seria "Meridiane".

în acest fel, autori până atunci prohibiţi, cum ar fi Thomas Mann, Jean Cocteau, Paul Eluard, Jean Paul Sartre sau Faulkner ajung sub ochii cititorului român. Nici scriitorii noştri nu sunt uitaţi de ambiţiosul