Decreţeii sînt generaţia cea mai numeroasă din populaţia actuală a României şi rezultatul politicii demografice promovate de regimul Ceauşescu. În cele ce urmează voi folosi termenul de "decreţei" cu referire la generaţia născută între 1967 şi jumătatea anilor ’70, ca urmare a decretului dat de regimul comunist care interzicea întreruperea de sarcină, pe atunci metoda cel mai larg utilizată pentru controlarea naşterilor. O analiză sumară a structurii pe vîrste a populaţiei de la noi din ţară arată că decretul a avut efect nu numai asupra numărului de naşteri din anul imediat următor adoptării lui, ci şi în următorii ani, pînă cînd populaţia a găsit noi metode mai mult sau mai puţin legale pentru a-şi dimensiona numărul de copii în acord cu dorinţele personale, şi nu cu cerinţele regimului politic. Fac această opţiune pentru că cei născuţi în perioada respectivă reprezintă o generaţie în sens sociologic al termenului, fiind expuşi unor experienţe similare în perioada de formare, în timpul copilăriei şi adolescenţei. Această istorie comună de viaţă îşi pune amprenta pe modul de a gîndi şi a acţiona ulterior, la vîrsta adultă. Ceea ce vreau să subliniez este că decreţeii, dincolo de a fi doar un simplu fenomen demografic, reprezintă o generaţie care împărtăşeşte valori comune, iar cei care fac parte din ea prezintă o probabilitate crescută să se comporte similar.

Ce reprezintă decreţeii pentru societatea românească? Într-o primă etapă, o generaţie atît de numeroasă a reprezentat o reală povară pentru sistemul de educaţie românesc, complet nepregătit la vremea respectivă să primească de zece ori mai mulţi copii decît în anii anteriori. Îmi amintesc din copilărie despre clasele supraaglomerate în care învăţau simultan cît 45-50 de copii şi care se numerotau cu toate literele alfabetului, de la A pînă la Z. Spaţiul era insuficient, cadrele didactice erau adesea