"Dar ce părere va avea străinătatea, ce o să gîndească delegaţia Fondului Monetar care trebuie să ajungă în vizită, ce părere îşi vor face străinii cînd o să vă vadă?" "O părere bună... mama ei de părere!" Dialogul este perfect real. A avut loc recent, într-o dimineaţă, a fost transmis în direct de un post specializat în ştiri. Locul faptei: Piaţa Constituţiei. Intervievatul era unul dintre cele cîteva sute de ciobani care îşi cereau banii din subvenţiile directe pe cap de animal.
Reporterul nu s-a descurajat. Era convins că "părerea străinătăţii" este o găselniţă mult prea bună, un unghi jurnalistic valoros, aşa că nu s-a lăsat descurajat de un amărît de crescător de animale. A continuat pe aceeaşi linie, a primit răspunsuri similare. Ne-a explicat apoi, doct, cum banii de la FMI nu ar trebui să se ducă spre nişte prăpădite de subvenţii agricole.
Ştirile despre înghesuiala din Piaţa Constituţiei şi, mai apoi, de la Cotroceni m-au bulversat. Felul în care au fost relatate m-a amuzat. Am fost prompt informaţi cum că traficul se va desfăşura cu greutate în zonă (traficul, obsesia naţională), apoi s-a trecut repejor peste subiect, pentru că aveam de comentat/analizat/tăiat firul în cinşpe, pe alte subiecte, dintre cele "importante", aflate în categoria: "cum îl enervează Bănicioiu pe Preda". Păruiala în sine reprezintă, în opinia mea, un soi de moment istoric, cu tot burlescul de rigoare (secvenţa eliberării ciobanului dus în camion de către bravele forţe de ordine este de tot rîsul). Reprezintă, zic, un semi-moment istoric. Este prima confruntare violentă între fermieri şi stat (reprezentat loco de bravii jandarmi, apoi de bravul preşedinte cu portavoce). Reacţia publică merită, de aceea, analizată.
Încep cu "ai noştri", cu ziariştii. Prima constatare: mai nici unul nu ştia cum e aia cu subvenţiile directe. Lăsăm deoparte faptul că nu este nici o
