De unde eşti? " mă întreabă soldatul scrutător. Din România. Aha, zice cu neîncredere. Scoate un carneţel, caută ceva printre foi cu aer concentrat. Da, bine, zice în engleză. Deci, ştampila britanică de la Berlin Brigade, poc, ştampila americană de la CheckPoint Charlie, un poc şi mai apăsat, ştampila franceză Regiment Dechassaeurs, poc, şi ştampila comandamentului sovietic, poc asurzitor. Termină de pus ştampilele, ridică privirea. Ia uită-te în ochii mei, îmi porunceşte de parcă de el ar depinde viaţa mea. Se uită încruntat la mine. Ce mai faci? mă întreabă în română şi rîde. Deci asta căutase în carneţel, să îmi spună ceva în română. Bine, pufnesc şi eu în rîs. Gata, ai cele patru ştampile, plus permisul de trecere al RDG. Mi le dă pe toate mîndru de el. Poţi să treci în Vest. Enjoy it!
La douăzeci de metri în spatele lui, Poarta Brandenburg se înalţă majestuoasă, parcă mai mică în realitate decît în filme, dar tot e… Poarta Brandenburg. Evident, soldatul meu nu e soldat adevărat. Micul show m-a costat doi euro, dar un fior tot am simţit pipăind permisul de trecere, păşind în Vest. Deşi tocmai venisem din Vest cu metroul de suprafaţă, dar una e cînd treci fostul zid cu metroul şi alta cînd primeşti ştampile regulamentare şi o iei pe sub Poarta Brandenburg. Oare permisul redegist de trecere o fi autentic? E oricum făcut pe hîrtie învechită. Poate fi autentic un act emis de RDG pe 30 octombrie 2009? Actul autentic, statul nu. Toată săptămîna am văzut pe CNN şi BBC emisiuni aniversare şi promo la evenimentele care vor marca aici, la începutul lui noiembrie, 20 de ani de la căderea Zidului.
Mă uit la pozele cu Poarta Brandenburg înconjurată de zidul Berlinului. Se pare că Guvernul est-german avea în plan iniţial să facă un punct de trecere al frontierei şi aici. Dar vest-berlinezii care îi huiduiau de pe margine pe cei care construiau zidul, plus sim